Meridian 22 va relua programul de branşări gratuite la noua reţea de apă, stabilit prin proiectul municipal de investiţii multianual. Angajaţii societăţii vor începe lucrările din februarie, în cartierul Bocşei.
“Operatorul local de apă-canal va continua şi în acest an programul de branşări gratuite, conform proiectelor de modernizare a alimentării cu apă stabilite pe raza municipiului. Lucrările vor începe de luna viitoare, dacă vremea va permite”, se arată într-un comunicat al Meridian 22.
Sunt pregătite a fi realizate 60 de branşamente care vor conecta la magistralele noi de apă locuinţele de pe străzile N Grigorescu şi Gh Bariţiu.
Anul trecut s-au racordat la noua reţea de apă mai multe străzi dintre Bocşei şi Buziaşului.
Din cei 66 de km de tubulatură din plastic de capacitate mare şi medie, introdusă în oraş în ultimii opt ani, doar o parte funcţionează, în exploatare aflându-se magistralele noi de pe strada Bocşei şi Timişoarei.