Ultima oră

Lugojeni care au murit de două ori

Articolul din această ediţie îl dedicăm evocărilor din Lugojul de odinioară, despre lugojeni care au murit de mai multe ori.

Poveştile savuroase ne sunt istorisite de bătrânii oraşului. Chiar dacă nu conicid sută la sută între ele, merită redate aşa cum ne-au fost spuse, pentru umorul lor de zile mari.

Prima este a surorilor care au fost curioase să vadă cum arată ele în sicriu. Spune Vasile Belinţan, pre­şe­dintele Corporaţiei Me­se­ria­şilor Lugojeni: “Erau două surori, Tiţi şi Tenzi. În etate fiind, pe la vreo 80 de ani, şi domnişoare bătrâne pe deasupra, şi-au cumpărat co­pârşeu (sicriu). Şi co­pâr­şeul ăsta l-au luat şi l-au bă­gat înăuntru, în cameră. Ştiu familia, că tata i-a făcut crip­tă tatălui lor, că ele erau bogate.

Oare cum om arăta noi în sicriu ?!

Tiţi a pus-o în copârşeu pe soră-sa, pentru că aceasta a ţinut neapărat (morţiş, am putea spune!), să se vadă cum era ea moartă. Şi-atunci la cealaltă, ce i-a venit, că a luat un buchet de flori de crin, cum se duceau pe la înmormântări. Crinul, se ştie, are un miros puternic şi un polen care te irită şi-ţi dă dureri de cap. Aşa că „moar­tei”, cum stătea ea întinsă, cu voal şi acoperită cu giul­giu, i-a ajus polenul la nas, până la urmă.

Pozar era unul celebru în epocă, avea atelier lângă Po­li­ţie şi era considerat un fotograf mai modernist, spre deosebire de „neamţul” Der­şi­dan, adept al stilului clasic. Parcă-l văd! Purta pantaloni trei sferturi, cu ciorapi d-ăia lungi şi avea un aparat Laika sau aşa ceva, rusesc, cum erau pre vremea aceea.
Şi el s-a aşezat cu spatele la geam, să prindă unghiul şi să aibă lumină bună, că cealaltă se tot ruga de el: Să mi-o prinzi, să mi-o prinzi pe Tenzi aşa cum trebuie!

La un moment dat, celei din copârşeu i-a ajuns po­le­nul la nas şi – hapciu!, s-a ridicat în capul oaselor şi a strănutat. Iar săracul fotograf, de groază, a sărit pe geam, de la etaj. Râdeau de se prăpădeau în Lugoj şi la o lună după aia, era spect­acol total. Iar noi, când le vedeam pe stradă pe Tiţi şi pe Tenzi, ne minunam de ce le-a trecut prin cap!”

Alţi lugojeni ne-au confirmat episodul, cu singura diferenţă că fotograful a avut momentul de colaps când „moarta” s-a ridicat din si­criu pentru a face schimb de locuri cu cea vie!

Ca fapt divers, trebuie spus că lugojenii, oameni cumpătaţi şi prevăzători, nu voiau ca moartea să îi ia pe nepregătite. La bătrâneţe, îşi cumpărau din timp din si­crie­le şi toate cele necesare înmormântării. Aşa că nu era ceva de mirare să găseşti un copârşeu nou nouţ în podul casei!

„Aaaşşşaaa eee biiineee”?

Folclorul lugojean este sa­vu­ros pentru că oricui po­ves­teşti o păţanie, se aprinde imediat şi o spune aşa cum o ştie el!

Profesoara Cornelia Mariş, care a făcut din Lugoj subiectul unei cărţi inedite şi pline de farmec („Lugojul meu din suflet”, Editura Saol 2014) spune că surorile Da­minescu erau trei, una brună, alta blondă şi a treia şatenă „ca o castană coaptă”, erau culte şi nu au fost măritate niciodată. Suflete bune, o­biş­nuiau să ia acasă fie­ca­re pisicuţă abandonată, pe care o înfiau imediat.

La momentul celebrei fotografii, geamul era deschis, căci fotograful suporta greu mirosul de pisici amestecat cu cel de crin.

Pozarul a cerut surorilor în viaţă să ridice puţin capul „moartei”.

Aceasta, scrie cu har Cornelia Mariş, „a ridicat capul, a mişcat pernuţa cu o mână osoasă şi galbenă, înmă­nu­şa­tă în dantelă neagră şi a întrebat puţin bîlbît, cu voce înceată, tremurată, ca din altă lume, hâjâit de înceată şi obosită de atâta pregătire: „Aaaşşşaaa eee biiineee?” Când a auzit moarta vor­bind, artistul în fotografie a sărit prin fereastra deschisă, apoi a trebuit să facă terapie la un medic de nervi, renumit”.

Willi Mateiaş, ”mortul” care a înviat la morgă

Cel de-al doilea lugojean care a murit de două ori este Willi Mateiaş, un fel de co­mic al oraşului, găsit în­ghe­ţat bocnă într-o iarnă, pe ma­lul Timişului. Regretatul artist Gheorghe Vuia po­ves­teşte cu har păţania în cartea sa „Lugojul de ieri şi de azi”:

„Cum nu era om de seamă, nu s-au făcut cer­ce­tări amănunţite şi a fost dus direct la morgă. Peste noap­te, la frigul de acolo, s-a tre­zit din euforia beţiei şi se plimba prin morgă dârdâind. Dimineaţa, când omul de serviciu s-a dus să facă cură­ţe­nie, a dat ochii cu Willi care a ”înviat”, a rupt-o la fu­gă şi s-a îmbolnăvit de ic­ter”.

Lugojenii, mari amatori de folclor local, au înflorit apoi povestea, în sensul că până dimineaţă, Willi ar fi „redecorat” morga, aş­e­zân­du-i pe ceilalţi morţi (cei ”definitivi”) în picioare, spri­jiniţi de pereţi, ceea ce a pro­vocat un adevărat şoc personalului medical!

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE