Ultima oră

Lugojeanul Andrei Agache nu s-a calificat la Campionatul European de Starcraft 2

dreamhack bucharest 2012Andrei Agache, cel mai bun lugojean la jocuri pe calculator, a participat la competiţia  "Electronic Sports - Dream Hack Bucharest", organizată în capitală în zilele de 20-21 octombrie. Andrei a concurat la Starcraft 2, joc de strategie în timp real la care, în urmă cu doi ani, a luat locul IV pe ţară.

dreamhack bucharest 2012

Andrei Agache, cel mai bun lugojean la jocuri pe calculator, a participat la competiţia  „Electronic Sports – Dream Hack Bucharest”, organizată în capitală în zilele de 20-21 octombrie. Andrei a concurat la Starcraft 2, joc de strategie în timp real la care, în urmă cu doi ani, a luat locul IV pe ţară.
În ciuda faptului că la Bucureşti competiţia de a fost foarte puternică, Andrei a reuşit să câştige împotriva celorlalţi competitori din grupă, fără a se califica mai departe, însă.

Au participat 177 dintre cei mai buni gameri din lume.

Concursul a contat ca etapă de calificare pentru Campionatul European cu participare internaţională de la Jonkopping – Suedia. 177 dintre cei mai buni gameri din lume au concurat la patru jocuri: Counter Strike 1.6, Dota, League of Legends şi Starcraft 2.

agacheAndrei, în vârstă de numai 15 ani, a fost repartizat prin tragere la sorţi într-o grupă grea, alături de reprezentanţi ai Coreei de Sud, Franţei şi Finlandei. Competiţia a început sămbătă, la ora 11. În prima rundă, lugojeanul (cu nick-name Metys) a reuşit o victorie asupra celui mai experimentat rival, cel din Coreea de Sud.

„Adoptând o strategie surpriză, l-am bătut în primul meci şi eram pe cale să câştig şi al doilea, dar el a reuşit să se adapteze şi să descifreze schema mea de joc, aşa că până la urmă am pierdut cu 2-1. Concurentul din Franţa a mizat pe o strategie enervantă, cu ascunderea unor elemente în hartă, iar când mi-am dat seama era prea târziu. Şi lui am reuşit să-i iau un meci. Victoria cu finlandezul nu a mai contat, eu fiind deja eliminat”, spune Andrei.  

Premii de zeci de mii de euro.

Elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”, Andrei spune că, în ultima săptămână, ar fi putut să se antreneze mai bine, dar nu a dorit să renunţe la pregătirea pentru probele de dans de la „Balul Bobocilor”. Eliminarea de la Dreamhck Bucharest nu l-a descurajat, însă. El s-a înscris deja la un turneu dotat cu premii importante şi rezervat doar gamerilor români.

„Cred că la acest turneu, care va avea loc tot la Bucureşti, voi avea mai multe şanse. Oricum, am o poftă de joc mai mare ca oricând”, afirmă Andrei.

La turneul de Star Craft au participat 64 de jucători din România, SUA, Canada, Franţa, Germania, Coreea de Sud, Finlanda, Polonia, Suedia, Grecia, Turcia, Serbia, Ucraina şi Austria. Competiţia de la Bucureşti a reunit în majoritate jucători profesionişti, care s-au bătut pentru premii de zeci de mii de euro. Numai premiile pentru turneul de Star Craft s-au ridicat la 18.000 de euro.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE