Ultima oră

Lugojeanul Alexandru Baranyai, şase decenii dedicate fotografiei

Alexandru Baranyai sau Șoani așa cum îl știu lu­go­je­nii este un veteran al fo­to­gra­fiei din orașul nostru. A cu­noscut toate etapele evo­lu­ției tehnicii de redare a i­maginii, de la vechile ne­ga­ti­ve până la tehnologia d­i­gi­tală de azi.

Alexandru Baranyai este o enciclopedie vie a do­me­niului, care a împlinit șase decenii, o viață de om, de când a intrat în lumea ma­gică a fotografiei!

S-a născut la Lugoj, la 28 decembrie 1948. Nu poa­te uita momentul de a­cum 60 de ani, când a des­co­perit fotografia. ”În vara anului 1956, eram la Lugoj și m-am dus la unchiul meu, Francisc Toth, de cu­rio­zi­ta­te, să văd ce face. Aveam opt ani, și el m-a întrebat dacă nu mi-ar plăcea fo­to­gra­fia. Mi-a zis că mai bine decât să alerg pe malul Ti­mi­șului, să învăț o meserie – și pe vremea a­ceea me­se­ria de fotograf era una bună. Le-am spus pă­rin­ților și ei n-au avut nimic îm­potrivă, că și așa eram ”ba­rabăr” și făceam, ca ori­ce copil, o grămadă de pros­tii”, spune Șoani Baranyai.

Ajuns în atelierul un­chiu­lui, a început cu pre­gă­ti­rea materialelor fot­osen­si­bile – emulsionare, curățire, o­perații care se făceau doar la întuneric sau la lumină foarte slabă, ca să nu se voa­leze negativele. Tot ceea ce era important, calitatea a­de­vărată a fotografiei, se fă­cea în funcție de mărimea ne­gativelor. Se lucra în sis­tem copie – contact, nu erau aparate de mărit, iar cele e­xistente erau foarte ru­di­men­tare.

Șapte ani de corvoadă în laborator

După șapte ani de corvoadă în laborator, Șoani ia în mână primul aparat foto. Ca să ajungi să pui mâna pe un aparat, pe atunci trebuia să cunoști toate etapele de pre­lucrare din laborator, de la pre­pararea chimicalelor, pâ­nă la imaginea finită.

”Primul meu aparat a fost un Kodak cu film de 6X9, care făceau 12 poziții. Era aparatul unchiului meu. Și, în loc să fac poze cu el, eu l-am demontat, ca să văd din ce e făcut – diafragmă, ob­turator, cum sunt timpii de expunere fixați – chit că acel Kodak avea un singur timp de expunere. Bine că am reușit să-l montez la loc”, spune amuzat Ale­xan­dru Baranyai.

Prima poză a făcut-o în Ce­tatea Veche, cartierul dis­pă­rut al Lugojului, în zona de azi a Universității Eu­ro­pe­ne Drăgan. ”Am de­ve­lo­pat filmul, i l-am arătat un­chi­ului, care mi-a zis: ne­poa­te, e acceptabil! Am bă­gat filmul în cutia de copiat, capra cum îi spuneam, și am făcut câteva fotograme cu diferiți timpi de expunere, m-am jucat puțin și asta l-a uimit pe unchiul meu, care n-a mai spus acceptabil. Ba chiar, de atunci m-a luat cu el la diferite evenimente”, își amintește fotograful nos­tru.

Primul aparat personal a fost însă un Smena 3, care i se pare și azi foarte bun! A­poi și-a luat un Sokol so­vietic, urmat de Fed și Zenit TTL, apoi Zenit E, ultimele fiind aparate de calitate foar­te bună, la nivelul anilor 70/80. După ce a găsit un Yashika japonez la preț foar­te bun, colecția s-a îm­bo­gățit cu un Pentax ger­man semiautomat.

 

Aparat foto din 1863, funcțional și azi!

”Am lucrat foarte mult cu un Zeiss Icon cu burduf, construit la 1863 și care lucrează și în ziua de azi! E singurul aparat cu care am lucrat efectiv și pe care nu l-am demontat. Nu a fost cazul, nu s-a stricat nicio­da­tă, există și acum în stare per­fectă de funcționare! Ca­li­tate impecabilă, fotogra­me­le erau de 4X16, adică fă­cea 16 imagini pe un film lat”, spune Şoani Baranyai.
Întrebat despre cea mai reușită fotografie a sa, răs­punde aparent fără modestie că ”nu pot face o dife­ren­ție­re, eu mereu am făcut foto bune și foarte bune. E pă­re­rea mea, pentru că am făcut foto de presă încă din 1968, la Scînteia și la Drapelul Ro­­șu, unde am lucrat cu maes­­trul Robicsek. Eu fac foto­gra­fie de presă (după 1990 a lu­crat la Drapelul, Re­­deș­tep­tarea, Actualitatea etc.), foto de artă, dar și fo­to­gra­fie sportivă, în cei 60 de ani am făcut de toate! Cel mai greu de realizat sunt fo­to­gra­fiile sportive și cele de la evenimente, pen­tru că acolo nu e suficient să apeși pe bu­­ton, ci trebuie să știi e­xact ce vrei înainte de a a­pă­­sa. Pare banal, dar în fo­to­grafie trebuie ținut cont de două lucruri esențiale – cine stă în spatele aparatului și cine este în fața lui. Totul depinde de subiect. Cei care vor ține cont de astea, poate vor reuși să facă și poze bune!

Apropo de eveniment, primele inundații pe care le-am pozat la Lugoj au fost cele din 1965. Atunci l-am cu­noscut pe artistul Gheor­ghe Vuia, avea un Flexaret și încerca să ia niște cadre. De atunci, am rămas prie­teni pe viață, până când el s-a stins.

Pentru presă, am foto­grafiat inundațiile din 1970, din Lugoj, din Mara­mu­reș și alte locuri din țară, inun­dațiile din 1975/76 de la Hauzești” …
Alexandru Baranyai, care are la activ trei expo­zi­ții de fotografie, este și un pa­sionat al restaurării fo­to­grafiilor de epocă realizate de maeștrii de altădată, Nas­chitz și Toth. Aceste lucrări se găsesc astăzi pe holurile Primăriei din Lugoj.

Pasiunea sa este de a surprinde clipa: ”Când mă trezesc, mă uit imediat pe geam, văd cum e lumina și de­cid dacă merită să ies cu aparatul afară din casă! Uneori prind un răsărit sau un apus de soare și când a­jung acasă și văd imaginile, îmi dau seama că nu erau ce trebuia. Recent, am înghețat trei ore de frig, pentru două poze care oricum nu au ieșit cum am vrut. De altfel, pen­tru fotografiile color sunt anumite ore, când le poți face”.

Avansul tehnic nu va putea suplini niciodată sensibilitatea fotografului

”Fotografia color e con­fun­da­tă de cei din zilele noastre cu o fotografie colorată! Ori, o fotografie color tre­bu­ie să fie foarte apropiată de culorile reale. Indiferent de ce aparat are, cine nu a lucrat pe sistemul analog sau clasic, niciodată nu va reuși să facă o fotografie co­lor perfectă, neștiind anu­mi­te condiții – lungimea de undă a luminii, temperatura de culoare, timpul de ex­pu­nere, diafragma.
La așa ceva trebuie ținut cont de lumina existentă. Nu folosim blitz-ul în toate cazurile, cum am văzut la fotografii mai tineri, care nu țin cont de temperatura de culoare, folosesc blitzul și de­naturează automat ima­gi­nea.

Ca să știi să lucrezi cu blit­zul, trebuie să știi să exploatezi toate calitățile lu­minii naturale, apoi abia să treci la lumina artificială. Lucrul este valabil și pentru studiouri, unde văd adesea lumini reglate aiurea. Nu e de mirare că, din cauza dis­punerii greșite a luminilor, i­maginile ies cu dungi pe nas, buze dublate sau tra­di­țio­nala ”gușă de pelican” formată de umbre”, mai spune Alexandru Baranyai.
Cu alte cuvinte, avansul tehnic nu va putea suplini niciodată sensibilitatea și priceperea fotografului!

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE