Ultima oră

Ioana Duda își lansează cartea de debut ”Instinct”

Ioana Duda își va lansa la Lu­goj prima sa carte, in­ti­tu­la­tă ”Instinct”.

Volumul este u­nul autobiografic și a a­pă­rut la editura Hergbenet în acest an.

Lansarea va avea loc vineri, 13 mai, de la ora 19, la Blum Café, iar pre­zentarea volumului va re­veni profesoarei Simona A­vram.

După spusele autoarei, care a activat o perioadă în presa lugojeană, este vorba despre un volum auto­bio­gra­fic foarte realist, cu mul­te confesiuni care țin de viața nefardată, așa cum este ea de fapt.

”Aș fi vrut să studiez tea­tru. M-am hotărât prea târ­ziu. Așa că am dat exa­men la Jurnalism. În 2002. În 2006 eram absolventă a Facultății de Jurnalism și Limba Engleză din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Am lucrat mulți ani în presă. Apoi m-am în­dră­gostit și am renunțat la tot. Am plecat peste o mare și câteva țări. Mai precis în Italia. M-am reîntors după trei ani. Nu mai voiam presă scrisă. Știam că nu se poate trăi decent din asta. Așa că m-am angajat într-o multi­na­țională. După vreo șapte luni am avut o tentativă de suicid. Cu pastile și alcool. Prea slab. Alcoolul. Când m-am trezit, după vreo două zile, m-am uitat pe geam. Și mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că încă pot să văd soarele, copacii, să o pup pe mama și să îi spun că o iubesc. Prietena mea cea mai bună mi-a dat numărul unui psihoterapeut. El m-a ”de­blocat”. Mi-a spus, a­cum aproape patru ani: ”Scrie”. Și am început. De atunci nu m-am mai oprit. A fost ca și când am început să curg din mine. Am explodat. Și o fac în fiecare zi. Respir. Mănânc. Iubesc. Rănesc. Părăsesc. Fac sex. Fumez. Beau. Ca să scriu. E cauza mea finală. Mă scriu. Și sper să mă opresc doar când o să mor. Și asta pen­tru că nu știu dacă dincolo ne dau ăștia laptop, sau te­le­fon, sau hârtie și pix ca să pu­tem scrie. Dacă o fi Din­colo”, spune autoarea.

Cristina Nemerovschi se nu­mără printre cei care au scris cu drag despre „In­stinct”, cartea Ioanei Duda, apărută de curând.

”Ce se află dincolo de măștile pe care ne-am obișnuit să le purtăm zi de zi prin lume, din­colo de coaja opacă – și uneori înșelătoare – care pare să ne protejeze o vre­me de privirile oa­menilor? Du­rere. Și iubire. Și moarte. Și tentative de suicid. Și su­praviețuire. Și sex fără a­mor. Și amor cu mult sex. Și traume. Nevroze. Părinți. Și vină. Și iertare. Niciodată pentru mine. Și instincte. Mul­te instincte. Miros. Pie­le. Foame. Sete. Dor. De­zi­lu­zii. Visuri. Speranță. Tot sufletul meu. Mai presus de orice, frumusețe și curaj. Frumusețea de a fi exact așa cum ești, până la capăt, și curajul de a accepta și iubi asta. Așa e Ioana. Primiți-o cât mai aproape de inimă, în locul acela doar al vostru, unde nu există ipocrizie sau prejudecăți. O să vă mân­gâ­ie. O să vă trezească. O să vă schimbe”, a punctat Cris­ti­na Nemerovschi.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE