Ultima oră

Lucruri esențiale pe care ar trebui să le știi despre aparatul dentar

Mondial

Din ce în ce mai multă lume caută astăzi soluții care mai de care mai eficiente și mai practice prin care să poate avea parte de o dantură impecabilă, indiferent că vorbim în acest caz despre metodele de albire sau cele de îndreptare a dinților. Cu alte cuvinte, cu toții ne dorim o dantură perfectă, cu care să ne putem mândri în orice moment. Zâmbetul însă este totodată și elementul care reflectă
sănătatea dentară, deci am putea spune că avem încă un motiv în plus pentru care să acordăm o atenție deosebită acestui capitol. Dacă nu te numeri printre norocoșii pe care natura i-a înzestrat cu dantura perfectă din toate punctele de vedere, cu siguranță cel puțin odată, până în acest punct te-ai gândit să apelezi la medici specialiști pentru a rezolva într-un fel sau altul problema cu care te confrunți. Deși poate că pare nepotrivit să vorbim despre „probleme” într-un
astfel de caz, specialiștii sunt de părere că o dantură necorespunzătoare (mai ales în ceea ce privește modul în care sunt așezați dinții) pot avea implicații neplăcute în timp.

Dacă dinții nu sunt așezați în mod corespunzător sau altfel spus sunt strâmbi, acest lucru are de cele mai multe ori efecte negative asupra modului în care mușcăm. Probabil că de aici nu trebuie să menționăm faptul că o mușcătură necorespunzătoare va duce în timp la alte probleme ale maxilarului și danturii. Aparatul dentar reprezintă pentru foarte multi pacienți o adevărată oroare și acest lucru se datorează de cele mai multe ori aspectului estetic și nu neapărat disconfortului pe care acesta îl poate crea. Un aparat dentarînsă reprezintă soluția ideală la care putem recurge atunci când ne vedem puși în situația de a aduce dinții în poziția corectă. Desigur însă, este indicat să recurgem la acest lucru, doar în situația în care ne este recomandat de către medicul stomatolog.

Ce este aparatul dentar?

Aparatul dentar este un instrument format din niște brackeți, amplasați pe suprafața vestibulară  și pot fi din metal sau din ceramică. Cei din metal sunt mai puțin estetici însă reprezintă cea mai rapidă modalitate de îndreptare a dinților, datorită frecării mai mici între componentele aparatului, însă cei din ceramică au avantajul că sunt de culoarea dinților, deci reprezintă o alegere mult mai potrivită din punct de vedere estetic.

Cum întreținem aparatul dentar?

Întreținerea aparatului dentar reprezintă un capitol deosebit de important. Mai exact, igiena orală devine în această situație puțin mai minuțioasă în ideea că este necesar să ne ajutăm nu doar de periuțe, ci și de apa de gură și de ața dentară. Este foarte important să ne curățăm dantura și aparatul dentar cât mai bine posibil având în vedere că există multe zone greu accesibile datorită modului în care este fixat aparatul, zone pe care este important să le curățăm corespunzător.

Când trebuie să purtăm aparat dentar?

Dacă în trecut aparatul dentar reprezenta o adevărată oroare din punct de vedere al esteticii, astăzi este important să avem în vedere faptul că aparatele dentare s-au schimbat aproape în totalitate, astfel că există modele care sunt aproape invizibile. Un aspect esențial de avut în vedere însă este faptul că un aparat dentar este un lucru la care ar trebui să recurgem doar în situația în care acest lucru ne este recomandat de către medicul stomatolog.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.