Ultima oră

Liviu Jigmond jr. aproape calificat în finala Campionatului European de motocros

foto: arhivă

MondialPilotul lugojean Liviu Jigmond jr., legitimat la Clubul Moto Extrem, condus de tatăl său, este foarte aproape de o calificare în finala Campionatului European de motocros.

La etapa a treia, penultima din Campionatul European, regiunea sud-est, ce a avut loc duminică, 15-16 iunie, pe circuitul de 1700m de la Mladina, lângă Jastrebarsko, din Croația, Liviu Jigmond jr. a reușit să-și îmbunătățească poziția în clasament cu două locuri, la clasa 65 cc, fiind foarte aproape de calificarea în finala Campionatului European, ce va avea loc în Cehia, spre sfârșitul lunii următoare.

În actul care va stabili campionii Europei, la motocros, se califică primii zece piloți, la fiecare clasă, din fiecare regiune.

“A fost o cursă foarte bună pentru Liviu. A abordat bine, din punct de vedere tactic, ambele manșe, depășindu-și de fiecare dată timpii anteriori. Este de remarcat că participă la clasa 65 cc, doar din acest an, în timp ce ceilalți piloți clasați pe locurile din față au o experiență de cel puțin un an sau doi. În prima manșă s-a clasat al șaselea, îmbunătățindu-și cu șase secunde timpul de la cursa de antrenament. În manșa secundă a alergat și mai bine și a avut un parcurs cu patru secunde mai rapid față de prima manșă și cu zece secunde față de cum a fost cronometrat la antrenament, clasându-se tot pe șase. Un lucru îmbucurător este faptul că a reușit să urce în clasamentul general, după trei etape (Chișinău, Troian și Mladina), cu două locuri. De la locul opt, la etapa a doua din Bulgaria, acum a ajuns pe șase, din 23 de concurenți, ceea ce îi crește simțitor șansele să meargă în finală, unde va reprezenta atât clubul nostru cât și România”, a explicat Liviu Jigmond, coordonatorul Moto Extrem.

Ultima etapă este programată în 23 iunie, la Globare, în Serbia. Liviu Jigmond jr. (nouă ani) este component al lotului național de motocros, la categoria 65 cc.  

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE