Ultima oră

Listele candidaţilor PMP la prezidenţiale, motiv de demisie

Marius Popescu, liderul Partidului Mişcarea Populară Lugoj, şi-a dat demisia din funcţiile deţinute la nivel local şi judeţean

Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Partidului Mişcarea Populară din Lugoj, preşedintele interimar Marius Popescu a anunţat că îşi va da demisia din această funcţie. Cu acest prilej, Popescu a anunţat că renunţă şi la funcţia de vicepreşedinte interimar al PMP Timiş, rămânând simplu membru de partid.

În mod paradoxal, la Partidul Mişcarea Populară din Lugoj, deocamdată nu se strâng semnături pentru candidatura Elenei Udrea la prezidenţialele din toamnă. Preşedintele PMP Lugoj, Marius Popescu, a declarat într-o conferinţă de presă că nici nu va începe această acţiune la Lugoj. Popescu a spus că a strâns deja semnături pentru candidatura lui Cristian Diaconescu şi nu este dispus să adune din nou adeziuni pentru un alt candidat al partidului.

Mai mult, preşedintele “popularilor” lugojeni a anunţat că nu va participa la alegerile judeţene de sâmbătă de la Timişoara. Alături de el se află 78 de membri ai PMP Lugoj, care au semnat pe o listă al cărei antet spune: “Nu voi încălca cu bună ştiinţă statutul partidului PMP aflat în vigoare şi nici Legea Partidelor Politice nr. 14/2003. Voi refuza să particip la acţiuni organizate care încalcă legea şi statutul menţionate mai sus”.Cei 78 de semnatari nu se vor prezenta la Conferinţa Judeţeană a PMP Timiş pentru trei motive principale.

În opinia lui Marius Popescu, acestea sunt: “alegerile nu sunt organizate corect, sunt nestatutare şi pot fi contestate, pentru că noul statut după care se organizează poate fi respins, fiind încă pe rolul instanţei. Trebuie o hotărâre judecătorească definitivă, apoi e un termen de contestaţie, după care urmează publicarea în Monitorul Oficial. În plus, nu există suficiente organizaţii legal constitute în judeţ. Conform statutului în vigoare, într-un judeţ trebuie să fie cel puţin 10 organizaţii înfiinţate, ori la Timiş sunt doar două – Lugoj şi Săcălaz”.

Intrând în conflict cu Daniel Funeriu, preşedintele PMP Timiş, liderul PMP Lugoj, a anunţat că îşi dă demisia din toate funcţiile, mai puţin cea de simplu membru de partid.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Listele candidaţilor PMP la prezidenţiale, motiv de demisie

  1. Bineinteles ca intra in conflict cu Funeriu… Fostul ministru este un intelectual redutabil, iar d-l Popescu nu prea…

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE