Ultima oră

Lipsă de entuziasm! Ore întregi, secţiile lugojene au fost goale

Ore întregi, secţiile organizate la Lugoj pentru referendum au stat goale, în aşteptarea „clienţilor” care au întârziat să apară pe tot parcursul zilei de sâmbătă, 6 octombrie.

Lipsa de entuziasm a fost mai pregnantă în intervalul orar 12 – 16, când afluenţa a fost aproape zero.

Cu puţin timp înaintea închiderii secţiilor pe ziua de sâmbătă, situaţia era următoarea în câteva secţii din Lugojul German.

La secţia 227 (Colegiul Tehnic ”Valeriu Branişte”), până la ora 19, votaseră 72 de cetăţeni din cei 1120 înscrişi pe liste. Spre deosebire de alte secţii, aici au fost şi 13 cereri de vot pentru urna mobilă, solicitanţii fiind pacienţi ai Spitalului Municipal aflat în apropiere.

La secţia 232 (Clubul Tineretului de pe strada Mocioni), până la ora 19, votaseră 52 cetăţeni din cei 1112 înscrişi pe liste. Nicio cerere la urna mobilă, care era păstrată cu fanta sigilată, conform regulamentului.

Neprimind niciun sprijin la capitolul încălzire, membrii secţiei au luat iniţiativa şi au adus de acasă o aerotermă care a mai „dezmorţit” atmosfera.

La secţia 226 (Grădiniţa germană PN 13 de pe strada Bucegi), până la ora 19.45 votaseră 96 de cetăţeni din cei 1650 înscrişi pe liste.

La secţia 228 (Grădiniţa PP2, de pe strada Xenopol), până la ora 20.30 votaseră 69 cetăţeni din cei 1550 înscrişi pe liste.
La secţia 229 (Şcoala Gimnazială nr. 1, de pe strada Bocşei), până la ora 20.30 votaseră 87 de cetăţeni din cei 1278 înscrişi pe liste.

La secţia 230 (Şcoala Gimnazială nr. 1), până la închiderea urnelor (ora 21) votaseră 97 de cetăţeni din cei 1293 înscrişi pe liste.
La secţia 231 (Şcoala Gimnazială nr. 1), ce cuprinde doar strada Herendeştiului, până la ora 20.30 votaseră doar 13 cetăţeni din cei 400 înscrişi pe liste, la care s-a adăugat încă unul pe lista suplimentară.

Ar mai fi de consemnat bezna totală de pe străzile Bucegi şi Doja, unde iluminatul a pornit abia la 19.45, fapt ce nu a avut darul să încurajeze eventualii votanţi, secţiile fiind ”păzite” şi de câinii comunitari.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE