Ultima oră

Liman Bike Race, concursul de pe Padeş cu un traseu superspectaculos, ia startul în prima duminică după Paşti

limanComuna Tomeşti va găzdui în data de 12 mai cea de-a VIII-a ediţie a concursului ”Liman Bike Race”, organizat de asociaţia cu acelaşi nume.

limanComuna Tomeşti va găzdui în data de 12 mai cea de-a VIII-a ediţie a concursului ”Liman Bike Race”, organizat de asociaţia cu acelaşi nume.

Competiţia, una dintre cele mai mari din ţară, va reuni la start peste 400 de pasionaţi ai bicicletelor din România, care au posibilitatea să se înscrie online până în data de 10 mai, dar şi în ziua concursului, până la ora 10,45, deoarece la ora 11 se va da startul.

”Anul trecut am avut 388 de participanţi. Şi în acest an ne aşteptăm ca numărul lor să depăşească 300-400. Avem deja peste 134 înscrişi online şi mai sunt peste două săptămâni. Nu se percepe taxă de înscriere, iar premiile vor consta în bani şi obiecte specifice”, declara profesorul Marian Muntean, care face parte din echipa organizatorică.

Traseul de 30 de km, cu aproximativ 60% coborâre, este deja curăţat, marcat, oricine doreşte poate merge în recunoaştere.

Evenimentul se desfăşoară pe cinci categorii de vârstă, plus elitele, care se vor întrece pe un traseu de peste 30 de kilometri. Acesta porneşte din Complexul Turistic ”Valea lui Liman”, prin pădure înspre Româneşti – Baloşeşti şi cu revenire la ”Valea lui Liman”.

Categoriile ”Kids” (sub 10 ani) şi ”Junior” (10-14 ani) vor avea un traseu adaptat vârstei şi start separat, după cel al categoriilor superioare. Categoria ”Elite” va face două tururi, iar categoriile ”Young” (14-18 ani), ”Senior” (18 – 35 ani) şi ”Veteran” (peste 35 ani), feminin şi masculin, vor efectua câte un tur.

Cei care ajung la ”Valea lui Liman” se pot caza în complexul turistic care oferă 80 de locuri în regim hotelier şi 60 de locuri în căsuţe sau se pot campa cu cortul în locuri la liber sau private(10 lei de cort) din apropierea zonei de start.

Detalii despre concurs şi modalităţi de înscriere puteţi găsi pe site-ul Tomeşti.ro

poster liman

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE