Ultima oră

Let’s Do It România revine pe 29 septembrie. Află cât de simplu e să cartezi gunoaiele din localitatea ta!

letsdoitEchipa Let's Do It România organizează o nouă campanie de ecologizare, de această dată pe 29 septembrie. Este a doua acţiune de acest gen desfăşurată în acest an în judeţul Timiş, motivul principal al organizării acesteia fiind solicitările venite din partea mai multor echipe de voluntari

Mondial letsdoitEchipa Let’s Do It România organizează o nouă campanie de ecologizare, de această dată pe 29 septembrie. Este a doua acţiune de acest gen desfăşurată în acest an în judeţul Timiş, motivul principal al organizării acesteia fiind solicitările venite din partea mai multor echipe de voluntari şi a unor primării care sunt de părere că mai au de lucrat la curăţenia din judeţ şi că ceea ce s-a făcut în primăvară nu a fost suficient.

Noutăţi!

La fel ca şi în celelalte acţiuni de acest gen, vor fi curăţate deşeurile din zonele din afara oraşelor judeţului Timiş. Ca o noutate a acestei ediţii, va fi conceput şi implementat un plan de prevenire şi menţinere a curăţeniei în zonele curăţate, activitate realizată împreună cu Garda Naţională de Mediu şi cu reprezentanţii primăriilor implicate în campania din toamnă.

Cea mai importantă etapă din cadrul campaniei din luna septembrie, o reprezintă cartarea, şi anume identificarea şi inventarierea mormanelor de gunoi aruncate ilegal.

În desfăşurarea acestei etape se implică reprezentanţii primăriilor din judeţ, voluntarii Let’s Do It România şi de asemenea, orice persoană care doresşte să contribuie la identificarea celor mai murdare zone.

Cei care vor identifica zone cu mormane de gunoi le vor înscrie în aplicaţia on-line, accesând link-ul http://app.letsdoitromania.ro/users/free-cartare-mormane-editare.jsf.

Cartarea este necesară pentru ca organizatorii să poată estima care este volumul de deşeuri ce urmează să fie adunate de voluntari în 29 Septembrie, aceştia concentrându-se pe cele mai murdare zone.

Apel către bicicliştii şi elevi lugojeni

Organizatorii fac apel la oricine poate să carteze gunoaie, inclusiv la grupurile de biciclişti din zona Lugojului care organizează ieşiri constante în natură, dar şi la elevi.

„Ar fi de ajutor ca cei care sunt tot timpul în natură să ne ajute cu cartarea, de asemenea se pot organiza şi mici ieşiri cu elevii după începutul şcolii pentru a identifica mormanele ce vor trebui adunate pe 29 septembrie”, ne-a declarat Radu Rusu, coordonatorul judeţean.

Pentru cartare este nevoie doar de aflarea coordonatelor locaţiei şi introducerea lor, împreună cu câteva poze, pe link-ul de mai sus. De asemenea, gropile clandestine de gunoi pot fi raportate şi direct la coordonatorul judeţean pe adresa de e-mail radu.rusu@letsdoitromania.ro.

În campania din primăvară din 12 mai s-au implicat 42 de primării din judeţ şi 3858 de voluntari, dintre care 2013 elevi de la 62 de şcoli, licee sau colegii.

 

 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE