"> Legende cu lupi turbaţi şi case plutind pe Timiş – Redesteptarea

Legende cu lupi turbaţi şi case plutind pe Timiş

 Legende cu lupi turbaţi şi case plutind pe Timiş

De multe ori, trecutul este privit într-o lumină roz. Auzim adesea că “înainte era mai bine”. Această nostalgie, care se transmite de la generaţie la generaţie (“înainte era mai bine”) are o explicaţie simplă. Ge­ne­raţia care intră în umbră, cea care începe să treacă în partea a doua, apoi a treia a vieţii, resimte trecerea timpului.

“Pe vremea mea, ehehei, lucrurile erau mai simple, viaţa era curată, să­nă­toa­să, adevărată” – spun cei mai în vârstă. Şi este firesc. De ce? Pentru că în acele „vremuri frumoase”, erau şi ei tineri, frumoşi şi în putere, iar lucrurile rele, grave, neplăcute, nu erau percepute la fel de pesimist ca la bătrâneţe, când puterile te părăsesc, iar starea de sănătate se deteriorează încet, dar sigur.
Pentru cei care au nostalgia unui Lugoj idilic, din alte vremuri, mai cavalereşti şi mai fericite, redăm două episoade din lucrarea cronicarului Ioan Boroş, plină de episoade incredibile ale vremurilor trecute şi cea mai bună carte de istorie a Lugojului din toate timpurile (poate citeşte cineva aceste rânduri şi s-o gândi să o edi­teze)!

37 de morţi în chinuri groaznice

Ambele poveşti adevărate consemnate de cronică sunt din anul 1805. Într-un Lugoj relativ modern şi european, muşcătura unui animal turbat putea provoca tragedii în serie, victimele murind în izolare şi în chinuri groaznice.

Să dăm cuvântul cronicarului: ”1805, la 18 sep­tem­brie, în apropierea ora­şului, un lup turbat a muşcat pe şapte lucrători la vii, sângerându-le faţa. Pentru înconjurarea (n.r. – e vorba de izolare) unei alte nefericiri mai mari, aceia au fost aşezaţi în cazarmă, unde unul după altul, în chinuri groaznice au murit. Toţi lucrătorii au fost români. Lupul turbat a mușcat şi pe alţi lupi în pădure, urmarea a fost că acei lupi au muşcat şi pe alţi oameni, dintre care 30 au fost aduşi în Lugoj la cazarmă, unde toţi au murit. Un lup ziua la amiază a intrat şi în Lugoj în curtea unui păpucar cu numele Hartvogel, care, luând securea, l-a omorât”.

În termeni nu prea pre­ten­ţioşi, ni se transmite un lucru cutermurător. 37 de oameni au murit din cauza unor animale sălbatice turbate, unele dintre ele intrând în curţile oamenilor. Cât de mult ar fi sperat aceia pentru o scăpare, pentru un vaccin care nu se inventase încă, iar oamenii din ziua de azi au început să respingă aceste vaccinuri, pe tot felul de motive!

Lucrurile banale din ziua de azi erau atunci foarte grave.
Îndiguirile, stăvilarele şi tehnica avansată a construcţiei podurilor din ziua de azi au redus din efectele catastrofale ale inundaţiilor. Dar la 1805, situaţia nu era la fel.

Toate podurile şi morile au fost nimicite şi pluteau pe Timiş

Iată ce s-a întâmplat la 28 octombrie 1805, în vorbele cronicarului: ”în urma ploilor multe, apa Timişului aşa de tare a crescut, încât a ajuns până la podelile de sus ale podului. Prima dată au fost distruşi stâlpii de apărare ai podului. Începând de la Caransebeş, toate podurile şi morile au fost nimicite şi pluteau pe Timiş. Apa a dus toate recoltele de pe câmp şi din ogoarele satelor în aşa măsură, că în decurs de mai bine de patru ceasuri nu vedeai pe su­prafaţa Timişului numai recoltele plutind împreună cu acoperişurile caselor, grânelor şi şurilor.
După masa la 4 ceasuri, s-a ridicat până la cel mai mare grad şi cu aşa putere a străbătut prin ulicioara de lângă birtul ”Ad Navem” (”Luntraşul”), pătrunzând stră­zile de la ospătăria ”Aquila Nigram” (”Vulturul Negru”) şi a Sf. Ştefan.

Toate pivniţele oraşului din partea germană, precum şi casa Contelui Soro (fostul comandant militar al Timi­şoarei, care a ales să se retragă la bătrâneţe la Lugoj) a stat în apă. Din grădina ospătăriei ”La Vulturul Negru”, apa a pătruns în curtea şi grădina mânăstirei.

Călugării au sărit să apere pivniţele cu vin!

În faţa acestei primejdii, călugării au astupat feres­trele de la pivniţe cu pământ, ca apa să nu poate străbate în pivniţa plină cu vin. Cu toate astea, pivniţa s-a umplut de apă, care a tre­cut apoi în ambitul mâ­năstirii, ridicându-se până la treapta primă de la etaj”.

Aici recunoaştem deja pei­sajul, fiind vorba de curtea bisericii Romano-Catolice de pe strada Bucegi de astăzi.
În partea românească a oraşului, apa a intrat în piaţă. Zidurile de cărămidă care înconjurau grădina Casei Judeţene (zona Prefecturii de astăzi) stăteau sub apă, în partea din apropierea Bi­se­ricii Greco – Ortodoxe (actuala biserică cu două turnuri), cum şi cea de către casa numită ”Ceris”, în lungime de 12 stânjeni, s-a surpat.

Doar un cal a fost ”mântuit”

Lângă Casa Judeţeană, trăsura cu doi cai a brutarului Francisc Bee, voind a trece prin apă la poduţul judeţean, un cal a căzut în apă şi s-a înecat, însă celălalt abia a putut fi mântuit.
Casa numitului brutar, ce era lângă podul mai mare de lângă Casa Judeţeană (n.r. – deci erau două poduri în zonă) a trebuit să fie evacuată şi o odaie a casei a fost răpită de ape şi mutată în Timiş.
Ţărmurele Timişului înspre grădina mănăstirei, prin valurile apei a fost surpat şi apa şi-a săpat o vâltoare în estensiune de 5 stânjeni şi afunzime de 2-3 stânjeni.

Întreg oraşul a fost în primejdie. Oameni încon­ju­raţi de ape s-au suit în poduri şi pe acoperişurile caselor, strigând după ajutor. Pentru ca să li se poată da ajutor, câţiva oameni mai curajoşi, din grinzi au făcut o plută şi cu aceia apropiindu-se de casele oamenilor mai primejduiţi, pe aceia i-au scăpat ducându-i la alţi locuitori neprimejduiţi. Abia către nouă seara, a început apa a scădea”.
După cum se vede, frumoasele vremuri trecute nu erau nici atât de frumoase, şi nici prea roz!

Cristian Ghinea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: