Ultima oră

”Lecţie deschisă de patriotism” la Centrul Educativ Buziaş

Sub deviza ”Gândim, vorbim, simţim româneşte”, beneficiarii Centrului Educativ Buziaș, coordonați de către personalul educativ, au organizat marţi, 29 noiembrie, o manifestare artistică ce a avut drept scop marcarea celor 98 de ani de la înfăptuirea Marii Unirii.

Programul spectacolului, ce s-a desfăşurat începând cu ora 10,  în sala de festivităţi a instituției, a cuprins cântece şi poezii patriotice, prezentări referitoare la originea poporului român, toate constituind o veritabilă ”lecţie” de istorie şi patriotism pentru toţi adolescenţii prezenţi în sală.

”Manifestările organizate au avut drept obiective formarea şi dezvoltarea simţului civic, asumarea identităţii naţionale, dezvoltarea spiritului de echipă, competitivitatea orientată în sens constructiv şi nu în ultimul rând colaborarea între instituţii, ca factor determinant al demersului privind reintegrarea socială a minorilor și tinerilor care au comis infracţiuni”, a declarat agent principal Lavinia Soloțchi, purtătorul de cuvânt al Centrului de Reeducare.

De asemenea, odată cu ora 12, un grup de tineri internați au participat la un concurs tematic dedicat Marii Unirii organizat de către Clubul Copiilor Buziaș, alături de Liceul Teoretic Buziaș.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE