Vineri, 22 noiembrie, de la ora 17, la sala de consiliu a Teatrului Municipal ,,Traian Grozavescu” va avea loc prezentarea volumului „Pora”, aparţinând criticului literar lugojean Dorin Murariu.
Vineri, 22 noiembrie, de la ora 17, la sala de consiliu a Teatrului Municipal ,,Traian Grozavescu” va avea loc prezentarea volumului „Pora”, aparţinând criticului literar lugojean Dorin Murariu.
Cartea a apărut în acest an la Editura „Eurostampa” din Timişoara. „Este un eseu monobiografic despre scriitorul Mircea Pora, unul din liderii generaţiei sale literare. Cartea are două părţi – prima este biografică, iar a doua e consacrată interpretării operei. Este o încercare de a organiza întregul demers al operei scriitorului timişorean, ale cărei filoane de bază am încercat să le găsesc”, a declarat pentru „Redeşteptarea” profesorul Murariu.
La lansare vor vorbi, alături de autor, şi de Mircea Pora, criticul literar Dana Nicoleta Popescu şi scriitorul şi editorul Lucian Alexiu. Organizatorii întâlnirii literare de vineri sunt Casa de Cultură a Municipiului, Cenaclul şi revista culturală „Banat”.