Ultima oră

Lămpile UV finanțate de Guvernul Norvegian au ajuns la Spitalul Municipal din Lugoj

Cele 18 lămpi cu ultraviolete pentru dezinfecție, finanțate de Guvernul Norvegian, au ajuns la Spitalul Municipal din Lugoj. Valoarea acestora este de 11.804 lei (TVA inclus).

Ele au intrat în posesia Spitalului din Lugoj printr-un contract încheiat cu Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din București, finanțarea fiind asigurată prin Granturile Norvegiene 2009 / 2014.

Dintre cele 18 lămpi, patru vor fi amplasate în dispensar, una în laboratorul de bacteriologie, iar restul de 13 vor fi pe secţie, pe Compartimentul TB.

Rolul acestor lămpi este de dezinfecţie şi de prevenirea transmiterii tuberculozei de la pacienţi la personalul medico-sanitar care lucrează direct cu aceştia, în condițiile în care există pacienţi cu chimiorezistenţă, în cazul lor medicamentele de tuberculoză nu mai au sensibilitate pe microbul respectiv, care a devenit rezistent.

La Spitalul lugojean există şapte cazuri de acest gen care, atunci când se internează, trebuie izolaţi de restul pacienţilor şi care pot transmite infecţia la medici şi asistente.

Lămpile sunt destinate dezinfecţiei aerului din partea superioară a încăperii, cu fante orizontale, ce direcţionează lumina în plan orizontal şi permit prezenţa persoanelor în încăpere în timpul funcţionării acestora. Ele vor fi funcționale imediat ce se vor instala prizele necesare.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE