Ultima oră

La un pas de moarte! O lugojeancă, chiriaşă a Primăriei, s-a curentat în apa care i-a inundat apartamentul

maremicaLocuitorii blocului de garsoniere de pe strada Buziaşului au rămas fără apă, căldură şi parţial fără curent electric în cursul zilei de 18 decembrie.

Mondial

maremica

Locuitorii blocului de garsoniere de pe strada Buziaşului au rămas fără apă, căldură şi parţial fără curent electric în cursul zilei de 18 decembrie.

Chiriaşii Primăriei spun că toate problemele se datorează unei locatare din imobilul cu numărul 33 care a lăsat apa deschisă, iar aceasta a făcut dezastru la etajul doi al blocului.

Cel puţin patru garsoniere au fost inundate, iar neglijenţa femeii ar fi putut costa-o chiar viaţa pe Florentina Radu, persoana care locuieşte în spaţiul cu numărul 21.

„M-am trezit de dimineaţă cu apă în cameră şi m-am curentat când am atins pereţii umezi, în încercarea de a scoate din priză electronicele. M-am speriat atât de tare că am început să plâng. Am salvat televizorul, dar combina muzicală s-a ars.

Femeia din garsoniera de deasupra nu locuieşte tot timpul aici. Cred că a fost în trecere şi a uitat apa pornită. Sunt hotărâtă să o dau în judecată, pentru că mi-a pus viaţa în pericol”, ne-a declarat Florentina Radu.

Pentru că apa continua să curgă, locatarii au chemat lucrătorii de la „Meridian” care au fost nevoiţi să oprească apa şi sursa de căldură care alimentează clădirea.

„Tremurăm în frig de ore întregi, pentru că nu reuşim să dăm de cea care a provocat tot acest coşmar. Nu avem nici apă, iar o parte dintre locuinţe au rămas şi fără curent electric. Au sunat oamenii de la ora 9 la Enel şi nu a venit nimeni să rezolve situaţia”, spunea Dumitru Sratowska, afectat la rândul său de inundaţie.

Reprezentanţii Primăriei, instituţie care gestionează imobilul, spun că reparaţiile ar mai putea dura ore întregi.

„Am încercat să dăm de femeia care locuieşte acolo pe numărul de telefon care îl avem, însă telefonul este închis. Nu se ştie dacă a lăsat cineva apa deschisă sau acolo a apărut o avarie pe reţea. Nici nu putem intra înăuntru pentru că are uşă metalică.

Noi am făcut tot ce a depins de noi pentru a rezolva situaţia. S-a întrerupt apa şi căldura şi lucrăm acum să le remediem şi să vedem dacă putem izola avaria. Am sunat şi la Enel pentru a interveni la tabloul lor, însă se lasă aşteptaţi. Ne străduim să înlăturăm toate problemele până la orele 17 când începe programul de furnizare a căldurii”, declara Tiberiu Olteanu, şeful S.P.A.I.D din Primăria Lugoj.

În lipsa chiriaşei buclucaşe şi dacă cei de la SPAID nu pot blinda apa de la intrarea în apartament, locuitorii blocului vor sta fără apă şi căldură până când cineva se va încumeta să intre cu forţa în apartament şi să oprească apa.

 

Picture 024

Picture 025

Picture 026

Picture 027

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE