Ultima oră

La spartul târgului …

Zilele trecute, mi-a atras a­ten­ţia o consideraţiune ve­ni­tă din partea Uniunii Eu­ro­pene. Mare onoare! Iar ves­tea este cu atât mai plă­cu­tă, cu cât şi purtătoarea de cuvânt, bulgăroaica Mi­na Andreeva, este o per­soa­nă cât se poate de plăcută. Pe un ton cald, Andreeva  a­nun­ţa: “Comisia Europeană consideră că România şi Bul­garia îndeplinesc toate condiţiile pentru a adera la Spa­ţiul Schengen”.

Şi tre­bu­ie să o luăm în serios, căci Mina Andreeva este nu nu­mai o “voce blondă”, ci şi purtătoarea de cuvânt al E­xe­cutivului Uniunii Euro­pene!

Bravo ei şi bravo nouă, ro­mânilor, care am mai reu­şit o victorie epocală, la spartul târgului. De altfel, în luna ianuarie, dacă ţin minte bine, ceva pe această temă îngăima, cu jumătate de gură şi prezidentul fran­cez Francois Hollande. A­cel Hollande care era cât pe ce să intre în istorie călare pe scuter, prin escapadele sa­le sentimentale, dacă n-ar fi fost tragediile care au în­sângerat Parisul şi care, “he­las”, cum zic francezii, s-au întâmplat tot în timpul mandatului său.

Oricum, e bine că in­trăm odată şi odată în Schen­gen. România a deve­nit specialistă la per­for­man­ţe obţinute la spartul târ­gu­lui.

Ani la rândul, am tot spe­rat să intrăm în NATO, dar nu am putut conta decât pe sprijinul sincer al Tur­ciei, vecina care dorea un a­liat în plus în coasta Rusiei. Până la tragedia atentatelor care au pus jos Turnurile Ge­mene din New York, nicio ţară din Occident, in­clu­siv “sora mai mare” Fran­ţa, nu ne-au dorit în A­lianţa Nord Atlantică, în ciu­da poziţiei geo-str­a­te­gice importante, la gurile Dunării şi pe malul vestic al Mării Negre. Abia după tra­gedia Twin Towers, şi a­tunci cu sprijinul decisiv al A­mericii, am fost admişi în A­lianţa Nord Atlantică, du­pă care uşa s-a închis în na­sul Ucrainei, Georgiei, Ma­ce­doniei şi Armeniei… A­di­că, la spartul târgului.

La fel stă şi povestea cu Uniunea Europeană, care a strâns la sânul ei cam rece pe cele două “orfeline” ră­ma­se în zona gri a Europei, România şi Bulgaria. După care extinderea sa euro­pea­nă s-a stopat, excepţie fiind Croaţia, care a aderat în 2013. Dar, să fim serioşi, din punct de vedere eco­no­mic, Croaţia era mult mai pregătită să adere la UE decât noi şi bulgarii şi doar “scheletele” rămase în du­lap din vremea războiului de secesiune iugoslav au îm­piedicat-o. Aşadar, încă o victorie pentru România, la spartul târgului.

Iar aderarea la Schen­gen, dacă va veni, este le­ga­tă de contextul crizei re­fu­gia­ţilor, care riscă să arunce în aer spaţiul de liberă-cir­cu­laţie european, cu con­se­cinţe incalculabile pe viitor. Adică, România e trasă iarăşi în barca celor mari, în funcţie de interese, şi tot la spartul târgului.

Până şi succesul eu­ro­pean al automobilului nos­tru Dacia Logan a fost legat de criza economică, un fel de … spart al târgului bu­nă­stării pe bătrânul continent. Punem pariu că la fel va fi şi cu aderarea noastră la zo­na euro: tot la spartul târ­gu­l­ui, când banii tradiţionali vor deveni amintire şi vor fi înlocuiţi de nişte cifre verzi, pe un ecran negru, ca în Matrix…

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE