Ultima oră

La opt ani, deportată în Bărăgan. La 28 de ani, văduvă cu doi copii: “Aşa au fost vremurile”!

Andronica Petrişor este de loc din Gorj şi s-a stabilit în Banat, la Hezeriş, după că­să­torie.

Ironia soartei a fă­cut ca locul în care a fost deportată în Bărăgan, pe când era doar o copilă, să aibă un nume foarte ase­mă­nă­tor:  Ezeru – aşezarea din Bă­răgan devenită lagăr de concentrare în aer liber. La Ezeru şi-a pierdut copilăria, iar la Hezeriş şi-a pierdut ti­nereţea.

Andronica Petrişor spu­ne că n-a avut nici copilărie, nici tinereţe. La opt ani a cu­noscut calvarul deportării în Bărăgan, iar la 28 de ani a rămas văduvă, cu doi co­pii mici.
Viaţa nu a fost prea darnică cu ea, dar “astea au fost vremurile, n-ai ce fa­ce”, spune bătrâna, acum în vârstă de 73  de ani, strivind o lacrimă în colţul ochilor de un albastru intens.

“Ne-au luat miliţienii ziua-n amiaza mare”

S-a născut la Slivileşti, o comună de lângă Motru. Co­pilăria ei s-a încheiat practic în 1952, de Sân’ Pe­tru, când Miliţia i-a ridicat toată familia de acasă, ziua în amiaza mare, pentru a-i deporta în Bărăgan.

“Tata era considerat chiabur, l-au şi judecat pentru asta, dar noi eram copii, ce ştiam … Era cu o zi înainte de Sfân­tul Petru, în 28 iunie, când au venit miliţienii la noi a­ca­să, au legat caii la poartă şi au trimis după tatăl meu, care era la câmp, la porumb. Ma­ma se pregătea să se ducă la el cu mâncarea… iar noi, co­piii mai mari, eram cu va­ci­le şi cu oile. Când am venit a­ca­să, mama plân­gea dis­pe­ra­tă. Miliţienii au băgat-o în altă cameră, şi atunci am început să plân­gem şi noi. Apoi au venit şi cei de la primărie. Când ne-au luat de acasă, eram trei copii la părinţi: eu aveam opt ani, fratele cel mare – 12 ani şi cel mic, cinci ani”.
Şi aşa, familia Boiangiu, tatăl Dumitru, mama Ioana şi cei trei copii ai lor, a luat calea Bărăganului, cu tre­nul, în vagon de vite, duşi sub paza miliţiei.
O săp­tă­mână întreagă au stat în Chi­tila, traşi pe linia moar­tă, într-un fel de agonie, în care au făcut foamea, apoi au coborât în sfârşit la Ciul­niţa, doar cu hainele de pe ei.

“De sărbători erau mai înrăiţi cu arestările – la Rusalii şi la Sân’ Petru”!

“Aşa am ajuns la Ezeru, în plină câmpie, unde te zbura vântul. Erau 600 de familii a­co­lo, veniţi din toate păr­ţi­le, de la Făgăraş, din Banat, din Oltenia, erau basa­ra­beni, macedoneni, cehi, tot felul de oameni. Şi puzderie de copii, alături de ei. No­ro­cul, dacă noroc a fost, că e­rau deja ridicate câteva case de către deportaţii pe care îi luaseră de Rusalii, cu un an înainte, în 1951 – că aşa fă­ceau comuniştii, de Săr­bă­tori erau mai înrăiţi cu a­res­tările – la Rusalii şi la Sân’ Petru. Oamenii au ridicat case din ce au apucat, măcar am avut unde sta, că bagaj n-am avut, numai hainele de pe noi. Era un rând de trei case, fiecare cu câte cinci odăi. Adică 15 camere, pentru 15 familii, fiecare fa­mi­lie în câte o cameră. Nici pat n-am avut. Dormeam pe lemnele de foc. Iar ca să mâncăm, trebuia să mun­cim, chiar şi noi copiii, că ne-au dus la o fermă la bum­bac. Săpam la bumbac, apoi toamna se cocea, ne duceam îl strîngeam, care nu se cocea îl duceam acasă să se deschidă gogoşile a­lea. Ferma era departe de ca­să, dar ce să facem? A­co­lo munceam, acolo mân­cam. Dar mâncarea era ca vai de ea. Şi să mai ştiţi ce­va: dacă părinţii nu mă­nâncă, nici copiii nu mă­nân­că. Iar mama a fost aşa slă­bită două luni de zile, că tata o ducea de braţ prin ca­să”. Amitirile copilului de a­­tunci nu s-au şters nici pâ­nă azi: “Acolo, dacă o bătut vân­tu’, te-o luat şi te-o dus! A fost o iarnă aşa cumplită, că trei zile n-am putut ieşi din casă de nămeţi. Şedeam pe lemne, înghesuiţi toţi cinci şi băteam în perete la ve­cina cu doi copii să ve­dem dacă e bine. Dar nici lemne nu aveam, mai mult cu tulei ne încălzeam. Eu cu fratele mai mare căram ştiom­pii, rădăcinile alea şi le clădeam ca pe o claie de fân”.

“Lasă mă, că n-om muri noi aici !”

Trei ani au dus-o aşa. În toată această perioadă, tatăl Du­mitru a fost sprijinul mo­ral al familiei. Andronica Pe­trişor îşi aminteşte că ve­neau oamenii la el şi în­tre­bau: “Nea Dumitre, oare ne mai eliberează ăştia?”, iar ta­tăl era mereu încrezător. “Lasă mă, că nu murim noi aici!”. E drept, la Ezeru, oa­me­nii au început să se or­ga­ni­ze­ze, mai ţineau câte o găi­nă, câte un purcel pe lân­gă casă. Din cele patru clase pe care le are, Andronica Pe­trişor a făcut două acolo şi două la Oltenia. Dar alte lu­cruri, de exemplu, me­di­ca­mente, nici vorbă! Copiii pri­meau nişte pastile mi­cu­ţe, galbene, cu gust greţos, a­mar, pentru ţânţari. Şi atât! “S-au născut copii acolo, dar au şi murit! Eu ştiu de vreo trei sau patru care s-au prăpădit”, mai spune fe­me­ia.

Au plecat fără nimic şi la întoarcere n-au mai găsit nimic

“Când ne-am întors la Gorj, atât am mai găsit – casa şi poarta! Atâta mai era în picioare din ce am lăsat. În 1955 a trebuit să luăm totul de la capăt. Când am fost deportaţi, n-am luat nimic cu noi, când ne-am întors, n-am mai găsit nimic! Iacă o trecut, o trecut. Şi aici am avut alt nenoroc. Am avut un verişor la Lugoj şi iacă prin el am ajuns la Hezeriş. Dar bărbatul mi-a murit tânăr, la 32 de ani, iar eu am rămas văduvă la 28 de ani, cu doi copii mici. C-am zis aşa: tinereţe, te-am trecut numa’ prin greu!” – zâm­beş­te amar Andronica Pe­tri­şor. E adevărat, după ‘90, a primit compensaţiile, dar cine mai poate compensa o aşa copilărie năpraznică, cine îi mai poate da acei ani înapoi?

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on La opt ani, deportată în Bărăgan. La 28 de ani, văduvă cu doi copii: “Aşa au fost vremurile”!

  1. Din pacate,fiecare regim isi are inperfectiunile,greutatile,misiunile sale,din cauza carora oamenii faceau parte mereu din cate o generatie de sacrificiu – atunci a fost asa,acum este altfel?cu minunatii nostrii politicieni,care cum ai intors capul,te-au furat fara remuscari,parere de rau sau rusine!

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE