Cupa Max Ausnit, cel mai important concurs de ciclism pe șosea din țară, ce se adresează atât cicliștilor amatori, cât și celor profesioniști, și se desfășoară la Lugoj, este pregătită de start.
Ediția de anul acesta se va desfășura sâmbătă 3 august, de la ora 10, cu plecare de pe DJ 609 imediat după ieșirea din sensul giratoriu, intersecția cu DN6 centura municipiului Lugoj. linierea la start se va deschide cu 10 minute înainte de plecarea în cursă.
Participanții își vor putea ridica pachetul de start vineri, 2 august, între orele 17-20, din parcarea A&O Trucks Stop.
Premiile din acest an sunt în valoare de 6.500 de euro, și se vor acorda în bani.
Competiția are zece categorii, iar primii trei clasați din fiecare grupă vor fi răsplătiți cu sume între 100 și 500 de euro.
Categoria de concurs se calculează ca fiind diferența dintre anul în care se desfășoară concursul și anul nașterii concurentului. Sportivii minori nu vor putea concura fără acordul părintelui sau tutorelui legal.
În grupa “Profesioniști” s-au putut înscrie doar cicliștii legitimați de către o Federație de Ciclism, având licență de ciclist profesionist, iar în cea de “Amatori“ vor participa doar cicliștii amatori, posesori sau nu, a unei legitimații de sportiv amator.
Dacă există mai puțin de cinci participanți la o categorie, vor fi clasați la una superioară.
În cadrul Cupei Max Ausnit se va desfășura și etapa a IV-a din Cupa Națională a României pentru seniori.
Traseul are lungimea de 116 km și 1100 m diferență de nivel. Timpul limită pentru toți participanții, de a termina concursul este de șase ore.
În primii 9 km vor fi patru cățărări scurte care îi vor pune serios la încercare pe concurenți.
Apoi se va pedala pe un traseu aproape plat, până la km 28 când începe urcarea de la Lacul Surduc. Ajunși la Fârdea, cicliști se vor îndrepta spre bifurcația cu Gladna Montană unde încep 1,3 kilometri de cățărare cu o pantă medie de 6.5%. Urmează o coborâre prin pădure, după care o nouă cățărare de 1,8 kilometri cu 3.9%.
După aceasta, vin aproape 30 de kilometri de plat cu câteva porțiuni vălurite, iar la kilometrul 73 este adevărata provocare. Urcarea spre mănăstirea Dobrești este prima dintr-o succesiune de ”ziduri” care le va pune la încercare energia sportivilor.
Ultimii 10 kilometri ai cursei încep din satul Balinț. După kilometrul 110 vin ultimele două ziduri, chiar înainte de final, cu sosirea pe o rampă de 7%.
Pe parcursul traseului vor fi disponibile zone de alimentare și zone de hidratare, în care participanților le este permis să se alimenteze din mers sau de pe loc. Aruncarea ambalajelor și a bidoanelor este permisă doar în zonele de alimentare/hidratare.
Orice concurent poate depune o contestație împotriva altuia, care nu a respectat regulamentul competiției sau împotriva deciziilor organizatorilor, în decursul unui interval de 30 minute de la sosirea acestuia, contra taxei de 100 de lei, conform normelor FRC.
Termenul de soluționare se va realiza în 30 minute de la recepționarea acesteia. În cazul în care contestația va fi respinsă, taxa nu va fi restituită și nu se vor face modificări în clasament.
Premii
Categorii | Locul 1 | Locul 2 | Locul 3 |
---|---|---|---|
General | 500 EURO | 300 EURO | 200 EURO |
Elite Masculin | 300 EURO | 200 EURO | 100 EURO |
Elite Feminin | 300 EURO | 200 EURO | 100 EURO |
Elite U23 | 300 EURO | 200 EURO | 100 EURO |
Elite Juniori | 300 EURO | 200 EURO | 100 EURO |
Masculin 18-29 ani | 300 EURO | 200 EURO | 100 EURO |
Masculin 30-39 ani | 300 EURO | 200 EURO | 100 EURO |
Masculin 40-49 ani | 300 EURO | 200 EURO | 100 EURO |
Masculin 50+ ani | 300 EURO | 200 EURO | 100 EURO |
Feminin Open | 300 EURO | 200 EURO | 100 EURO |