La Timişoara se desfăşoară pe 14 iunie cea de-a 11-a ediţie a „Trofeului Tamashyi” la categoriile Kickbox, MMA şi Karate. Competiţia se adresează atât începătorilor cât şi celor avansaţi şi va reuni peste 200 de sportivi de la mai multe cluburi din ţară.
Lugojul va fi reprezentat la categoria Kickbox de patru sportivi, trei de la Asociaţia sportivă non-profit Fight Club Florentin Pintescu şi unul de la Clubul Kick-Boxing Team. Cei trei sportivi de la Fight Club, antrenaţi de Florentin Pintescu, sunt Daniel Lazăr, care va lupta la categoria 75 de kilograme, Vlad Faur, la categoria 32 de kilograme, şi Adrian Dăboi a categoria -75 kilograme.
„La Timişoara va fi o competiţie inter-cluburi, o gală mai importantă având în vedere că se vor acorda şi premii în bani. De la clubul nostru vor participa trei sportivi care sper să obţină rezultate cât mai bune”, a declarat Florentin Pintescu, antrenor al Asociaţiei sportive Fight Club.
Şi Clubul Kick-Boxing Team Lugoj va participa cu sportivul Mădălin Pascotescu, în vârstă de 15 ani, la categoria 60 de kilograme. Sportivul este antrenat de prof. Marcel Drăgan.
Câştigătorii celei de-a 11-a ediţii a „Trofeului Tamashyi” vor fi răsplătiţi la finalul concursului cu diplome, cupe şi alte premii.