Ultima oră

Kalaşnikov şi papanaşi

Pe când duceam tăvile cu res­turile pe care nişte ne­simţiţi le lăsaseră pe sin­gu­ra masă ce părea liberă în i­mensa curte cu mâncăruri de la mall, ciocănelele, ni­co­va­lele şi scăriţele-mi din u­rechi intraseră rapid în ac­ţiune după ce timpanele vi­bra­seră semnificativ la neaş­teptate frânturi din Tre­ceţi batalioane române Car­pa­ţii.

Halucinaţii? Nicio­da­tă nu mi-a fost atât de foa­me, încât structura neu­ro­na­lă să se deşire sub apăsarea u­nei închipuite farfurii.

Nici măcar când am fost ne­voit să suport asprele d­u­hori ale unei sordide în­că­peri ce se numea ”sală de me­se” şi unde veselarii că­rau în slinoase recipiente niş­te lături verzi-maronii pe post de ghiveci, un terci pă­mântiu plin cu pietre numit pilaf sau o fiertură în care pluteau boabe de fasole.

Sub pieliţele subţiri se ve­deau, chircite ca nişte fe­tuşi, gărgăriţele moarte. I­ro­nici, ofiţerii ne spuneau să ne bucurăm, căci aveam car­ne la discreţie.

Bătaia de joc a ţinut până într-o zi când putoarea a doborât şi frunzele tomnatice ale plo­pi­lor, iar noi am început să ba­tem tot mai tare cu lin­gu­rile şi furculiţele în far­fu­rii­le şi cănile de aluminiu atât de mizerabile, încât îţi era silă să le atingi. O mâzgă ce­­nuşie se contopise de ani şi ani cu atomii de alu­mi­niu.

Cred că nimic din lume nu mai putea scoate din ma­terialul corupt urmele atâtor guri flămânde, ale buf­ni­tu­rilor întâmplătoare, ale de­for­mă­rilor nervoase. Zgo­mo­tul s-a auzit până la co­man­dament şi un ofiţer su­perior a catadicsit să vină în fugă.

A încercat să strige as­pre comenzi de sub chipiul dat pe ceafă, dar putoarea i-a convertit intenţiile în pe­nibile hârâieli duse rapid în aceeaşi clădire de unde ve­nise. Aşa ceva nu se mai po­me­nise.

Era intolerabil, iar zg­omotul nostru o luase raz­­na prin unitate.

Fusese u­na dintre multele probe ini­ţia­tice dintr-un drum al ab­sur­dului şlefuit cu dia­bo­lic talent. Evident, tur­nă­to­rii şi-au făcut de îndată da­toria, dar măcar nu am mai fost prostiţi cu lăzi de con­serve expirate de ani.

Melodia părea tot mai a­propiată şi o neaşteptată căl­dură îmi urca spre frun­te, ca atunci când, în vântul năprasnic, dădeam onorul tricolorului cu vârfurile de­ge­telor mâinii drepte la bo­ne­tă, în timp ce palma stân­gii se sudase deja dureros de metalul Kalaşnikovului.

Dar cum să te încerce oa­re­ce tresăriri când mai poţi să te lupţi doar cu papanaşii rumeniţi ce îşi trag sevele din dulceaţa de mure şi din în­gheţata de vanilie?

Fan­fa­ra trece impetuoasă şi, în ur­ma ei, părinţi şi bebeluşi, adolescenţi şi tineri trans­for­mă o tehnică de luptă, pe care tu nici măcar nu aveai voie să o pomeneşti, în ob­se­dante selfi-uri cu pistolul mi­tralieră sau cu arun­că­to­rul de grenade în faţa ma­ga­zi­nelor cu haine de lux şi cea­suri scumpe pe care în­tregul echipaj al trans­por­to­rului blindat nu şi le-ar pu­tea permite.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE