Ultima oră

Judecătoria Făget din nou în cărți pentru desființare. Magistrații de aici sunt discriminați pozitiv pentru că lucrează mai puțin decât colegii din orașele mari

Desființarea Judecătoriei Făget este din nou de actualitate. Prezent la bilanțul Curții de Apel Timișoara, noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătoroul Marius Tudose, a spus că harta instanțelor din România trrebuie regândită, iar asta ar implica și desființarea unor judecătorii mici cum este Făgetul.

MondialAbandonată anul trecut, ideea de desființare a Judecătoriei Făget și a altor judecătorii mici este din nou adusă în discuție de noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Marius Tudose. Prezent la Timișoara pentru bilanțul Curții de Apel, președintele CSM a declarat că în proiectul cu care a câștigat șefia CSM este prevăzută o raționalizare a instanțelor din România, care ar putea include și desființarea Judecătoriei Făget.

„Nu vă ascund faptul că am susținut raționalizarea instanțelor pentru că sunt dezechilibre însemnate pe volumul de muncă pe fiecare judecător. Sunt judecătorii din reședințele de județ care au 1.500-2.000 de dosare pe fiecare judecător, iar unele (n.r. cum este și Făgetul) au un număr foarte mic de dosare pe judecător. Este posibil ca în timp să apară discriminări pentru că stau și muncesc foarte mult, nu pot să se ducă la un examen de promovare, iar alții cu un număr mai mic de dosare, au timp să învețe să se ducă la un examen de pregătire”, a declarat președintele CSM.

Marius Tudose a mai declarat că în cazul în care nu se reușește desființarea judecătoriilor mici, se va recurge la o reorganizare a acestor instanțe, astfel încât volumul de muncă pe fiecare judecător în parte să fie echilibrat. „Deja am hotărât să fac din nou grupul de lucru pentru raționalizarea acestor instanțe. Este o recomandare pe care Comisia Europeană ne-a trasat-o prin ultimul raport de țară. Noi căutăm soluții și pentru rearondare în situația în care nu reușim să desființăm aceste instanțe. Desființarea unor isntanțe se face prin legi și am avut un eșec în 2014, dar în situația în care nu putem să le desființăm, rearondăm de la instanțele cu volum mare către instanțele cu volum mic în așa fel încât să asigurăm un volum de muncă aproximativ egal pentru fiecare judecător”, a mai declarat președintele Consiliului Superior al Magistraturii.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE