Ultima oră

Jucării pentru copii! Lugojenii pot face donații pentru micuții internați la Clinica De Neuropsihiatrie Infantila din Timișoara

Mondial

Ziua Copilului, serbată în România la data de 1 iunie, se apropie cu pași repezi.

Într-o lume ideală, copiii nu ar trebui să fie niciodată triști sau bolnavi, însă din păcate acest lucru nu este posibil.

Cu toate acestea, stă în puterea noastră, a comunității, să aducem un zâmbet pe chipul celor mai puțin norocoși.

Voluntarii de la Centrul Social al Fundației Misiunea Pâinea Vieții demarează începând cu data de vineri, 17 mai, până la începutul lunii iunie, o campanie în folosul copiilor internați la Clinica De Neuropsihiatrie Infantila din Timișoara.

Lugojenii cu suflet mare pot dona jucării în stare bună sau chiar și cărți pentru copii. Acestea urmează să fie donate celor mici, pentru a le face șederea în spital mai ușor de suportat.

”Timpul pe care îl petrece un copil internat poate fi de la 3-4 zile la o săptămână sau mai mult. Vrem să îi ajutăm pe cei mici să aibă o ocupație, să treacă mai ușor de această perioadă. Am discutat cu o doamnă doctor din cadrul spitalului și mi-a spus că mulți copii se atașează de jucăriile puse la dispoziție și pleacă cu ele chiar și acasă. Astfel, este mereu nevoie de altele noi, pentru copiii care urmează să fie internați. Ne-am gândit să ajutăm cu o donație, toate jucăriile în stare bună sunt binevenite”, explică Teofil Ferciug, voluntar.

Lugojenii care doresc să ajute pot apela numărul de telefon 0755/124095 sau pot dona la sediul Centrul Social al Fundației Misiunea Pâinea Vieții din cartierul Mondial Bocșei.

De asemenea, luna aceasta și în iunie, tot la Centrul Social al Fundației Misiunea Pâinea Vieții, se adună în continuare obiecte care să le fie de folos familiilor defavorizate din câteva sate din județul Mehedinți.

Este cel de-al doilea transport pe care voluntarii lugojeni îl vor organiza în acest an pentru cei nevoiași aflați în alt județ.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE