Ultima oră

Jandarmii rurali ar putea patrula pe uliţele satelor zi şi noapte

Posturi permanente ale Jandarmeriei Rurale, o extensie a unităţilor teritoriale de jandarmi, care să asigure un climat de linişte şi siguranţă pentru locuitorii comunelor şi a oraşelor care nu depăşesc 10.000 de locuitori, ar putea fi înfiinţate începând cu 1 ianuarie 2017.

Iniţiatorii acestui proiect doresc modificarea Legii 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, prin înfiinţarea, la propunerea inspectorului principal al Jandarmeriei, de unităţi sau subunităţi de Jandarmerie rurală, în baza criteriilor demografice şi teritoriale, precum şi în funcţie de evoluţia fenomenului infracţional aflat în creştere la nivel rural.

Unităţile rurale ale Jandarmeriei vor fi subordonate Inspectoratelor judeţene şi au ca misiune asigurarea şi restabilirea ordinii publice.

„În mass-media se prezintă zilnic situaţii în care forţele de poliţie sunt depăşite de evenimentele violente din această zonă a societăţii. În spatele acestor cifre seci din statistici, se află oameni, destine şi tragedii, în faţa cărora Guvernul e obligat să ia măsuri. Aşadar, este importantă infiintarea unor subunităţi de Jandarmerie, în aceste zone, care sa aibă în competenţă mai multe comune sau oraşe mici „, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

În 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se va emite hotărârea de guvern prin care se va stabili numărul de posturi de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, şi gradaţi profesionisti, din cadrul Jandarmeriei Romane, necesari aceastor unităţi.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE