Ultima oră

IPJ Timiş caută şefi pentru posturile de Poliţie Rurală

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş a stabilit data concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de şefi ai secţiilor de poliţie rurală

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş a stabilit data concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de şefi ai secţiilor de poliţie rurală. În zona de est a judeţului funcţionează patru unităţi de acest fel la Belinţ, Boldur, Făget şi Găvojdia, înfiinţate în luna iulie cu conduceri interimare. Cererile s-au depus până în data de 3 noiembrie, iar concursurile sunt programate după cum urmează:
– 16 noiembrie – Belinţ;
– 17 noiembrie – Boldur;
– 18 noiembrie –Făget;
– 21 noiembrie – Găvojdia.

 

”Din câte ştiu, concursul va consta într-un interviu pe probleme profesionale. Mi-am depus dosarul, însă nu ştiu dacă mai am şi alţi contracandidaţi”, declara inspectorul Cristian Gârbovan, şeful Secţiei 6 Poliţie Rurală Găvojdia.

Pentru ocuparea acestor funcţii este obligatoriu ca cei care-şi depun dosarele să aibă pregătire superioară. ”Candidaţii trebuie să aibă studii de masterat sau postuniversitare cu specializare pe funcţie sau de management. Să aibă trei ani de vechime în structura în care se organizează concursul, aici fiind vorba de ordine publică, să aibă doi ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiilor, să nu fi avut sancţiuni disciplinare sau să fie urmăriţi penal şi să fi obţinut în ultimii doi ani calificative de foarte bine. În plus, aceştia trebuie să aibă o conduită morală şi profesională ireproşabilă”, declara Emil Andrei, purtător de cuvînt în cadrul I.P.J Timiş.

În prezent, secţia din Belinţ este condusă de comisarul Ioan Jurji, cea din Boldur de subcomisarul Andrei Romas, iar cea din Făget de inspectorul Marius Grecu, cu toţii având dorinţa de a rămâne la conducere şi după susţinerea examenului. Funcţia de şef al poliţiei rurale este asemănătoare celei de şef al unei astfel de instituţii la nivel de oraş.

{jathumbnail off images=”images/Stiri/sitenou/politie-rurala1.jpg”}

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE