Ultima oră

Ion şi Maria Cicoare, povestea unei căsătorii fericite, care a împlinit 60 de ani

Soţii Cicoare au împlinit la 20 iulie 60 de ani de căsătorie. O viaţă de om! Ambii din comuna Văgiuleşti, Gorj, poartă cele mai frumoase nume româneşti: Ion şi Maria.

Povestea lor se întrupează firesc. Un dialog plin de far­mec, în care cei doi soţi îşi preiau ideile, zâmbind uşor unul altuia, cu gesturi dis­cre­te, tandre. Şi aşa se naşte istoria unei vieţi împlinite!

“Ne-am cunoscut în sat la Văgiuleşti. El era cu ser­vi­ciul la Sibiu, iar eu am co­pi­lărit la Jamu Mare, unde tata era şef de post la miliţia CFR. Ne întâlneam vara, când mergeam în satul na­tal. În fiecare duminică, la bufetul din sat se organiza o horă. Băiatul căruia îi plă­cea o fată plătea hora, adică plătea muzicanţii să cânte ceva şi el invita fata la horă. Iar Ion lua des horele, că îi plăcea de mine şi aşa ne-am îndrăgostit. El avea 18 ani, iar eu aveam 16. Anul acela, el mai venea de la Sibiu să mă vadă la Jamu Mare. Dar ştiu că i-a fost greu. Era şef de tren, iar de la CFR scăpai greu, dar lui acolo i-a plă­cut, i-a plăcut de mic să fie ceferist” – spune Maria.

Nuntă mare, cu tot satul

“După un an, ne-am că­să­to­rit în comună. Am făcut nun­tă mare, cu tot satul. Buni, răi, pe toţi i-am invi­tat. Ne-am cununat la 20 iu­lie, iar nunta am făcut-o la 19 august 1956” – com­ple­tează soţul Ion.

Primul an de mariaj, cu­plul l-a petrecut la Sibiu, cu pa­tul în bucătăria naşilor. După acest an, soţul pleacă în armată, pentru exact doi ani şi zece zile – lucru ce pa­re de neînțeles tinerilor din ziua de azi, cărora le este străină până şi noţiunea de serviciu militar.

Aşadar, doi ani şi zece zile petrecuţi de tânăra soţie, care născuse deja pe primul băiat (Mihai Marius, în 1957), la socrii din Oltenia.

Am întrebat-o pe doam­na Maria cum au fost cei doi ani petrecuţi, cu copilul, la socrii, aşteptând tipicul răs­puns lipsit de entuziasm, dar nu a fost deloc aşa: “pe­r­ioada petrecută cu copilul la socri a fost foarte fru­moa­să. Mi-a fost foarte bine, m-au ajutat, m-au tratat ca pe fata lor. Mulţumesc lui Dum­­nezeu că mi-a dat aşa socrii buni”.

Vremurile erau grele şi în schimbare, dar soţii Ci­coare, uniţi de dragostea lor, au ţinut pasul. Micul lor pa­radis a fost căsnicia, deşi la un moment dat au dormit, cu tot cu copiii, pe un pat de pa­ie.

“După Armată am venit la Regionala Căi Ferate Ti­mi­şoara. Soţia stătea în chi­rie la Lugoj, a dormit cu băiatul într-o odaie cu saltea de paie, că nu se găseau lo­cu­inţe, iar eu am făcut şase ani naveta”, spune Ion, care avea să ajungă peste ani șef tură comandă la personalul de tren, adică mai mare al ”nașilor”.

Desigur, un mariaj care nu­mără până acum 60 de ani poate fi o enigmă pentru lu­mea de azi, plină de oa­meni grăbiţi, “moderni”, “in­dependenţi” (nu şi fi­nan­ciar, de multe ori, căci nu orice job le e pe plac).

O lu­me de oameni trişti şi sin­guri, tot mai singuri, deşi mij­loacele de comunicare prin telefonie mobilă, poştă e­lectronică şi reţele de co­mu­nicare au cunoscut o dez­voltare explozivă. Între­ba­rea firească este: există un secret al relațiilor înde­lun­gate?

Dragostea se vede la greu

„Iubirea e mai înainte de toa­te. Şi luarea în serios a ju­rămintelor! Unii zic Da la altar şi nici nu le ascultă. I-am spus soţiei: trei lucruri îţi cer – să mă iubeşti pe mi­ne, pe părinţii mei şi tot ce am. Iar ea m-a ascultat. Îi sunt recunoscător şi azi”, ni se destăinuie Ion Cicoare.

„Soţul a fost mai im­pul­siv, iar eu, mai moale, ca să zic aşa, dar ne-am îngăduit unul pe altul şi ne-am ajutat la greu. Atunci se vede dra­gos­tea, la greu. Aveam 30 de ani şi am luat o gripă rea, cu complicaţii, am stat prin spitale. Copiii erau mici, fata avea doar trei ani, dar uite că ne-am descurcat”, com­pletează Maria.

Cea mai mare bucurie a soţilor Cicoare o reprezintă cei trei copii şi cei patru ne­poţi. Pe rând, au venit pe lu­me băieţii Mihai Marius (1957), Adrian (1967) şi La­risa (1961). Cele mai grele momente au fost legate de plecarea băieţilor, căsătoriţi cu nemţoaice din Lugoj, în Germania.

Mai întâi băiatul cel mare, la Ludwigsburg, în 1986, apoi cel mijlociu, în 1990, la Bittingheim. Vin pe acasă când pot şi ei, au copii la şcoală, la facultate. Fata, Larisa (devenită O­nu­jec) a rămas aici, ani în­de­lungaţi fiind şefa Staţiei CFR Călători din Lugoj.

„Am patru nepoţi şi sunt tare mândră de ei. Unul este la Lugoj – Lucian, şi are 32 de ani”, spune doamna Ma­ria Cicoare.

”N-am umblat după lux”

Un sfat pentru tinerii de azi?

„Să se iubească unul pe ce­lălalt pentru ceea ce sunt, nu pentru banii lor. Să nu se ia pentru averi. Banii vin, dar pe rând. De la o saltea de paie am ajuns la casa noas­tră. N-am umblat după lux. Şi ar mai fi ceva. Poate că azi sunt pretenţii mai mari, poate că pe vremea noastră era mai multă înţe­le­gere la locul de muncă, dar să-şi facă mereu timp unul pentru altul, pentru copii, pentru viaţa de fa­milie. Este cel mai mare dar de la Dumnezeu!”, mai spun cei doi.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE