Ultima oră

Ioan Popovici Bănăţeanul, autor publicat la New York

MondialLugojul a dat literaturii româneşti doi deschizători de drumuri, ambii loviţi de acelaşi blestem care i-a retezat şi aripile celebrului tenor Traian Grozăvescu: moartea timpurie. Este vorba despre primul poet dialectal din România, Victor Vlad Delamarina, care murit la doar 26 de ani şi de Ioan Popovici Bănăţeanul, primul scriitor în aevăratul sens al cuvântului pe care l-a dat Banatul. Acesta şi-a sfârşit şi el zilele la doar 24 de ani, fiind răpus de o boală de plămâni.

Aşa cum spuneam, Ioan Popovici Bănăţeanul este primul autor de literatură „burgheză”, cu subiecte inspirate din viaţa citadină, pe care l-a dat Banatul. Scurta şi zbuciumata sa viaţă a numărat doar 24 de ani. A văzut lumina zilei la Lugoj şi tot acolo s-a stins. În numai 24 de ani, Ioan Popovici Bănăţeanul a realizat ceea ce mulţi n-au reuşit într-o viaţă îndelungată. Numele lugojeanului get-beget nu lipseşte din nicio istorie a literaturii române. Mai mult, pentru lugojeni, opera sa este importantă pentru că descris în culori vii lumea pe care o cunoştea cel mai bine, cea a meseriaşilor oraşului.

Primele traduceri din literatura norvegiană

Lăudat de Titu Maiorescu şi de asprul critic Ilarie Chendi, Ioan Popovici a reuşit în numai 24 de ani de viaţă să facă primele traduceri din literatura norvegiană în limba românâ (altă realizare în premieră), iar nuvela sa „În lume” a apărut după moartea lui într-o antologie de proză publicată la New York, în 1921.

Provenit dintr-o familie modestă din Lugoj (tatăl era maistru opincar, iar mama precupeaţă), I. P. Bănăţeanul a luat calea Bucureştilor, unde a primit o modestă slujbă de contabil la Liga pentru Unitatea Culturală a Românilor, condusă de Nicolae Iorga. Opera sa cuprinde doar câteva titluri: „Din viaţa meseriaşilor” – inspirată din mediul breslelor lugojene, „În lume” – o remarcabilă nuvelă, „După un an de jale”, „Darul lui Christos” şi „La fereastră”. Postum îi apare la Lugoj, în 1907, traducerea piesei în patru acte „Expediţiunea nordică” de Henrik Ibsen. A mai tradus şi din B. Bjornson („Cuibul de vultrui”), Turgheniev („Locotenentul Iergunov”) şi a scris şi o piesă „finlandică”. Aşa cum spuneam, Lugojul a fost din momentul debutului său cu grupajul de poezii „De prin giurul Lugojului” şi până la sfârşit tema centrală a creaţiei sale.

Apreciat la Bucureşti, detestat la Lugoj

Performanţele lui I. P. Bănăţeanul, care mai semna şi cu pseudonimul „Niţă de la Lugoj”, au fost luate imediat în seamă de Titu Maiorescu, marele critic literar al vremii. El spunea: „De la Eminescu încoace, nu s-a mai cântat iubirea cu atât adevăr şi cu atâta frumuseţe”. Nuvela sa „În lume”, apreciată drept capodoperă la Bucureşti şi publicată mai târziu în traducere la New York, a stârnit un val de indiganrea atunci când a fost citită acasă, la Lugoj. „La Lugoj, s-a citit de mai întreaga intelighenţă nuvela În lume. Cei mai mulţi au rămas însă indignaţi. De ce – nu mi-a spus nici unul, însă dau eu socoteala: însă lugojenii aşteaptă să fie lăudaţi, preamăriţi etc. Oameni grozav de vanitoşi fiind, îndată ce nu li se sccoate la iveală „virtuţile”, se supără. Şi astfelş, fiindcă Veta e cum e, Dinu de asemenea, lor nu le venea la socoteală să spună că la Lugoj sunt astfel de oameni!” explica autorul reacţia negativă a lugojenilor. Trebuie spus că Popovici a avut curajul să zugrăvească o lume de caractere mici, meschine, dominate de lăcomie, beţie ori sărăcie.

Un destin tragic împărtăşit de toată familia

Acelaşi Maiorescu însă s-a îngrijorat văzând starea de sănătate a tânărului ce debutase atât de încurajator. Într-un articol din 1895, Maiorescu nota: „Era un tânăr de vreo 23 de ani, îmbrăcat în haine de om sărac, statura mijlocie, slab la faţă, blond, ochii mari, albaştri, un surâs de sfială, dar de nespusă blândeţe, pe buzele învineţite. M-a mirat coloarea buzelor şi am întrebat imediat de sănătate. Mi-a răspuns că nu e tocmai tare de constituţie, că un medic i-a vorbit ceva de plămâni şi de o hipertrofie a inimii. Nu părea să-şi dea sama de gravitatea stării lui fizice. Sau poate îşi da sama şi voia s-o arate?”. Se pare că partea finală a scurtei vieţi a lui Ioan Popovici Bănîăţeanul a fost din cale afară de tristă. Bolnav fiind, a încercat să-şi repare boala de ftizie la Băile Tuşnad, dar tratamentul nu a reuşit. S-a refugiat la Lugoj, unde starea familiei i-a agravat şi mai mult suferinţa. Îşi găseşte mama cu minţile rătăcite şi părăsită de soţ, rămasă numai cu bunicul de 72 de ani, bolnav şi el. Atmosfera era cruntă, iar singurele bucurii ale lui Popovici erau scrisorile de încurajare ale lui Maiorescu. Din păcate, ultimele scrisori ale tânărului muribund ajuns la Bucureşti arătau dorinţa de a se stinge, pentru a nu fi o povară în plus pentru cei pe care n-a putut să-i ajute.

La Lugoj, casa lui I.P. Bănăţeanul de pe strada cu acelaşi nume există încă, dar este modificată, adăugându-i-se un etaj.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE