Ultima oră

Ioan Ciosa, veteranul salvat de un medic german prizonier de război

Ioan Ciosa împlineşte 93 de ani la 9 septembrie. Trei copii, trei nepoţi şi trei strănepoţi sunt averea lui de-o viaţă. Şi amintirile despre război, pe care nu i le poate lua nimeni. Câteva dintre ele ni le-a depănat în curtea casei sale din Lugoj, de pe strada Buziaşului, unde locuieşte din 1965.



Instrucţia am făcut-o la Eşelniţa, în opinci şi cu obiele

Războiul l-a apucat acasă, la Cutina. L-au recrutat în primăvara lui 1944, cu un an mai devreme decât ar fi trebuit, pentru că frontul avea nevoie de ostaşi. „M-au luat la Regimentul 94 de Infanterie Orşova. Noi, cei veniţi mai repede, am format o companie în plus, a 6-a. Instrucţia am făcut-o la Eşelniţa, timp de trei luni. În opinci şi cu obiele am făcut instrucţia, că bocancii erau pentru defilări şi, mai târziu, pentru front. După instrucţia asta am plecat la Dubova, un sat pe Dunăre, unde ne-am alăturat trupelor de grăniceri. Cu grănicerii am fost în misiuni de patrulare pe graniţă, pe Dunăre, era cu secrete, cu parole după care se recunoşteau patrulele , mi-era frică să nu uit cumva parola, că trăgeam unii în alţii. Acolo am dat şi primele lupte, că nemţii ne-au atacat de pe Dunăre. Ei erau în retragere, iar ruşii au venit după ei până s-au întâlnit cu grănicerii noştri”, spune Ioan Ciosa.



Când au venit ruşii noi ne-am bucurat, am crezut că e gata războiul!

La grănicerii români, bucuria era mare. „Când au venit ruşii noi ne-am bucurat, am crezut că e gata războiul!”, râde veteranul lugojean, „dar nici vorbă! Am primit efecte noi: două cămăşi, sacul de merinde cu gamela şi lingura şi o raniţă. Şi acum când îi văd pe copiii ăştia cu rucsac la spinare, le spun – ţucă-vă moşu’, parcă e raniţa mea de pe front! Şi aşa ne-am îmbarcat în tren, la bou-vagon, cu tot regimentul şi am trecut prin Lugoj, în drum spre graniţa cu ungurii. Când am ajuns la Lugoj m-a încercat aşa un gând, numai un pic să mă dau jos şi să mă reped la Cutina, la ai mei, să-mi iau rămas bun, dar mi-a dat Dumnezeu frică să nu fac asta. Ultima dată când i-am văzut pe ai mei în război a fost după instrucţia de la Eşelniţa, ne-au dat câteva zile acasă. Tata făcuse Primul Război pe frontul din Italia şi apoi la intendenţă şi ştia la ce merg, ne-am despărţit ca doi bărbaţi”.



Cele mai crâncene momente au fost la Budapesta

După o porţiune parcursă pe jos, Regimentul 94 Infanterie de la Orşova ajunge îmbarcat în tren, în Ungaria. Aici, la Mindszent, pe malul Tisei, regimentul staţionează trei săptămâni, iar Ioan Ciosa devine intendent. „Ne-au împărţit şi au hotărât ca eu şi un căprar de-al nostru neamţ, pe nume Wagner, să fim la intendenţă. Misiunea noastră era să ducem mâncare şi muniţie cu cocia în linia 1, la companie. Şi asta am făcut tot războiul”, spune Ioan Ciosa, care adaugă că misiunea nu era deloc uşoară, liniile de aprovizionare fiind bombardate continuu, mai ales după ce regimentul a ajuns la Szeged, unde au început luptele grele. Dar cele mai crâncene momente au fost la porţile Budapestei. Bătălia de la Budapesta a început la 29 octombrie 1944.



Pâmântul era îngheţat bocnă, nu puteai săpa un adăpost, nimic

„Pământul era îngheţat bocnă , fiind toamna târziu. Ai noştri soldaţi, bieţii, nu puteau săpa tranşee, nici adăposturi, nici măcar puţin cât să le acopere capul. Câmpul era plin de soldaţi români morţi. Cum ridicai capul, cum te împuşcau, te rugai la Dumnezeu să ai noroc. Îmi amintesc de un băiat din Dubova, cum a venit, s-a ridicat puţin şi l-au împuşcat în cap imediat”, îşi aminteşte Ciosa. În ciuda rezistenţei înverşunate a ungurilor, ai noştri nu le-au purtat pică civililor, ba chiar i-au hrănit de la bucătăriile noastre de campanie. „Budapesta mi s-a părut un oraş frumos şi bogat, chiar aşa devastat cum era, dar locuitorii erau tare amărâţi. Civilii erau prin buncăre, aveau acolo mese şi ceva scaune, iar noi le duceam mâncare. Căprarul meu care era neamţ nu şi-a bătut joc de mâncare, o făcea cât putea el mai bună, punea carne de porc, dădea gust la ciorbă, cât se putea. Am făcut o sulă de fier, cum prindeam un porc, îi dădeam cu sula aia în cap, şi gata era. Şi aveam şi cârnaţi, le dădeam ungurilor ce le dădeam la ai noştri. Doar atât că la unguri le lăsam lor să îşi împartă cum vor, acolo nu ne băgam. Erau tare amărâţi civilii la Budapesta”, adaugă Ciosa.



„Cehii ne-au primit mult mai rău ca ungurii”

Odiseea veteranului Ioan Ciosa a continuat apoi în Cehoslovacia, unde a înaintat până aproape de Praga. Interesant ce amintiri are despre cehi, aşa cum i-a văzut fostul soldat de la intendenţă: „Cehii ne-au primit mult mai rău ca ungurii, nici în grajd nu te lăsau, că ruşii le ţineau partea lor, dar noi tot trebuia să le luăm porcii! Asta a fost, trebuia făcut rost de mâncare, veneau câte doi soldaţi din linia întâi cu marmidele – ce să le dai?”, arată Ciosa, ba mai mult, spune el, „ungurii chiar s-au purtat frumos cu noi, la Tisa ne-a primit o familie şi ne-a omenit mai bine ca pe copiii lor, au dormit ei pe băncuţe, ca să nu dormim noi în grajd. Nici soldaţii noştri nu s-au purtat rău cu civilii, mai aspri erau ruşii, dar nu cei din prima linie, ci ăia de veneau cu atelierele mecanice după trupele lor, ăia i-or cătănit rău de tot”. Dar, adaugă veteranul, el toată viaţa s-a ghidat după ideea „să nu faci rău la nimeni, chiar dacă ai suferit, să întorci răul cu binele”.



Un medic german prizonier i-a salvat viaţa

Înainte de Praga, Ioan Ciosa era să-şi găsească sfârşitul. După ce a supravieţuit atacurilor directe ale nemţilor în Munţii Tatra, unde arma de nădejde a românilor s-a dovedit micul brand de „60”, el s-a îmbolnăvit grav.

„Am răcit cu capul foarte rău, mi-era copt tot capul. Nu mai vedeam nimic, eram foarte slăbit. Dar acolo în Cehoslovacia am avut noroc de un medic militar german care căzuse prizonier. El mi-a acordat primul ajutor pe loc. Era un grajd, au dat paiele la o parte, au pus o pătură şi el mă ciocănea cu degetul la ceafă, la nas, la frunte. M-a apucat de nas şi a zis ceva – ţic, ţic!, dar nu înţelegeam, nici nu vedeam. M-a întors cu faţa în jos şi m-a apăsat de mi-a scos tot puroiul ăla pe nas! Ăsta a fost norocul meu. Apoi m-au dus pe calea ferată cu un motor în care montaseră paturi, apoi cu camionul, până la Arad. Aici iar a fost norocul meu, că nu venise puhoiul de răniţi din urmă, m-au tratat şi m-au hrănit bine, m-am mai întremat. Dar după asta a venit puhoiul de răniţi şi eu am ajuns la Caransebeş, unde era sărăcie mare, ne-au ţinut numai cu ceai şi lapte de capră”, îşi aminteşte Ciosa.

Pentru a se întrema mai bine, medicii i-au acordat un răgaz de 45 de zile acasă, la Cutina. Acolo l-a prins sfârşitul războiului.

„Când s-a terminat războiul, n-am băut, n-am jucat, că eram aşa slăbit, iar ai mei mă ţineau ca pe palme, să nu mă prăpădesc tocmai atunci, la sfârşit”, mărturiseşte veteranul lugojean.

„13 tineri de vârsta mea am plecat din Cutina la război, patru nu s-au mai întors”, îşi încheie veteranul povestea.



Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

3 Comentarii on Ioan Ciosa, veteranul salvat de un medic german prizonier de război

  1. Liviu jurjica // 22 iulie 2015 at 19:40 // Răspunde

    Mosu Ion, in sfirsit a povestit si pentru altii istoria de pe front. Stiu ca nu e intreaga povestea, stiu ca sint multe altele de scris dar multam fain pentru onoarea de a recunoaste Veteranii, si a recunoaste pe Mosu Ioan Ciosa!
    Sanatate si fericire la toti.

  2. astia sunt oameni adevarati, ei nu apar la televizor, nu sunt pe primele pagini ale ziarelor, dar au scris istoria. Cinste Eroilor Romani ! multa sanatate domnule Ion !

  3. Dumnezeu sa-i dea viața lunga lu mosu Ion .Il cunosc e un om extraordinar

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE