Investiții tehnice de aproape 25.000 de lei pentru Muzeu
Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă din Lugoj va primi în acest an un sprijin financiar important pentru reabilitarea sistemelor tehnice de alimentare cu apă şi producere a agentului termic, necesar menţinerii unei temperaturi optime pe perioada sezonul rece, pentru protejarea obiectelor expuse sau păstrate în depozit.
Investiţia este necesară pentru a restabili climatul mai ales în spaţiile expoziţionale ale muzeului, după colapsul sistemului de încălzire în această iarnă, cauzat de perioada prelungită de îngheţ sever.
“Avem propus în buget scoaterea la proiectare în perioada imediat următoare pentru achiziţionarea unei centrale noi la muzeu precum şi refacerea întregi instalaţii de acolo. Este vorba de o sumă de până în 25.000 de lei. Dacă bugetul va fi votat la începutul lunii martie, sperăm să avem proiectul terminat până în iunie. Vrem ca anul acesta să putem finaliza execuţia”, a explicat Cristian Galescu, viceprimarul Lugojului.
Banii necesari proiectului vor fi alocaţi printr-o rectificare bugetară ulterioară.