Ultima oră

Investiții ample la Făget! Peste 14 milioane de lei vor costa lucrările în 2018

MondialAdministrația locală din orașul Făget are pregătite, pen­tru acest an, numeroase investiții, care vizează dezvoltarea infrastructurii rutiere, a rețelelor de apă și canal, dar și a unităților de învă­ță­mânt. În total, în 2018, edilii locali intenționează să conti­nue sau să demareze 12 in­ves­tiții ample.

Nouă dintre ele vor fi realizate din fonduri lo­cale, două cu bani atrași prin Programul Național de Dezvoltare Locală și unul este cu finanțare obținută prin Programul Leader – A­so­ciația Microregională “Țara Făgetului”.

Astfel, 603.000 lei vor fi alocați pentru continuarea lucrărilor de con­strucție a grădiniței cu patru grupe din Făgetul Românesc, de pe strada Mihai Viteazul, începută anul trecut și care tre­buie finalizată în acest an.

O altă lucrare este cea de continuare a reabilitării acceselor riverane pe DN 68, pentru care va fi disponibilă suma de 528.000 lei.

Tot în acest an se dorește realizarea extinderii rețelei electrice în Colonia Mică și începerea con­strucției capelei din Cimi­tirul Ortodox.

Prima va bene­ficia de 490.000 lei, iar cea de-a doua de 725.000 lei. Cu 200.000 de lei, în Parcul Petze va fi realizat un teren de sport cu gazon sintetic și noc­turnă. Pe strada Lugojului, la blocurile din spatele Poștei va continua construcția boxelor pentru lemne.

Mai sunt de finalizat 56 de încăperi, care costă 480.000 de lei. Lân­gă noua piață, inaugurată anul trecut, va mai fi ridicată una, în care vor fi comercializate produse meșteșugărești. Aceasta va beneficia de o finanțare de 350.000 lei.

Drumuri și rețele de canalizare

În Temerești, va fi reabilitat drumul comunal, de la căminul cultural și până la intersecția cu drumul national. Investiția se ridică la valoarea de 923.000 lei, banii provenind de la bugetul local și dintr-un proiect atras prin Asociația Microregională “Țara Făgetului”.

Conform edililor, în acest an vor continua și lucrările de pavare a trotuarelor, pentru care există disponibilă suma de 645.000 lei. Prin Programul Național de Dezvoltare Locală, la Bătești vor fi introduse re­țe­lele de apă și canalizare, pentru care guvernanții au alocat 8,4 milioane lei.

Tot printr-un proiect câștigător pe PNDL, în valoare de 1.205.000 lei va fi reabilitată și modernizată centrala termică a Liceului Teoretic “Traian Vuia”. Anul acesta, din fon­duri locale vor fi construite și trei noi sensuri giratorii. Acestea vor costa 350.000 lei.

“Majoritatea proiectelor vor fi finalizate în a­cest an, însă sunt și altele care vor continua și în 2019, exemplu fiind capela din Cimitirul Ortodox. Sunt lucrări serioase care vin în sprijinul locuitorilor și vor schimba în bine fața orașului”, ne-a de­clarat Vasile Sita, viceprimarul Făgetului.

Investițiile se vor ridica la o valoare totală de 14.030.000 lei.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE