Copiii lugojeni sunt printre cei mai inventivi din vestul țării. Pe perioada verii, au fost nevoiți să găsească alternative distractive la joaca în parc, unde complexele amplasate acolo, cu siguranță au avut și zile mai bune.
În parcurile din Lugoj, dar și în cartiere, complexele de joacă sunt adesea inutilizabile. Micuții le privesc cu jind, iar părinții ridică neputincioși din umeri. Toboganele sunt murdare, leagănele sunt rupte sau mai rău, lipsesc cu desăvârșire, iar sub multe dintre ele, își face veacul câte o baltă.
Problema este veche, doar că îmbracă alte forme. Pe timp de vară, vegetația abundentă și deșeurile aruncate la întâmplare erau omniprezente la complexele de joacă. Părinții au fost mereu nevoiți să depună muncă voluntară, înarmați cu șervețele și pungi în care să strângă gunoaiele, astfel încât copiii să poată utiliza leagănele și toboganele.
În timpul ședinței de consiliu de la sfârșitul lunii august, a fost pusă în discuție lipsa nisipului la modulele de joacă din cartierul Stadion. Vinovații de serviciu? Pisicile! Conform spuselor primarului Lugojului, Francisc Boldea, locatarii blocurilor din zonă fură nisipul pentru a-l folosi la litiera pisicilor.
Și alternativa de a pune tartan are aceeași soartă: materialul se fură!
În Parcul Copiilor (ironic nume) leagănele reprezintă un adevărat pericol. Lemnul în care au fost montate este șubred, iar la sistemul de prindere, șuruburile lipsesc. Mai grav este că aproape de parc se află Școala Gimnazială de Muzică ”Filaret Barbu”, iar elevii pot fi cu ușurință tentați să se joace la leagăne și tobogane.
O clipă de neatenție poate duce la o tragedie, deoarece cadrul din lemn poate ceda oricând. Pe rețelele de socializare, dar și în aplicația City Health, nemulțumirile curg și se pare că municipalitatea începe să ia primele măsuri. Pe principiul ”mai bine mai târziu decât niciodată”, în perioada următoare sunt programate lucrări de investiții și reparații la complexele de joacă, cu toate că acestea vor fi utilizate de către copii, probabil, abia anul viitor, când vremea va permite.
”Tocmai acum se semnează contractul pentru cinci noi complexe de joacă ce vor fi livrate și montate în perioada următoare. Pentru cele existente, există un contract de mentenanță cu o firmă, care atunci cand se deteriorează complexele le repară sau înlocuiește piesele distruse iremediabil. Pot apărea uneori mici întârzieri la înlocuirea pieselor distruse, deoarece ele trebuie comandate la fabrică la producător și uneori e posibil să nu poată onora comanda chiar în câteva zile”, a declarat Cristian Galescu, viceprimarul Lugojului.
Noroc că a început școala și cei mici sunt ocupați acum cu studiul și temele pentru acasă, uitând pentru o perioadă de leagăne și tobogane.