Ultima oră

Inspecţii în şcoli! Verificările se desfăşoară timp de patru săptămâni şi vizează şcoli din Lugoj şi împrejurimi

eleviMai multe unităţi de învăţământ din judeţ fac, începând de ieri, obiectul unor controale efectuate de către inspectorii şcolari timişeni. Este vorba despre 12 unităţi de învăţământ din judeţ, care au avut rezultate slabe la Evaluarea Naţională sau la Bacalaureat.

Mondial

Reprezentanţii ISJ Timiş vor verifica întreaga activitate şcolară a fiecărei unităţi de învăţământ în parte. Cât de bine îşi fac dascălii orele, dacă sunt la zi cu completarea documentelor oficiale, cum îşi pregătesc lecţiile sau cum conduce directorul şcoala, sunt doar câteva dintre cele ce urmează a fi verificate.

„Scopul inspecţiei şcolare generale îl constituie monitorizarea şi evaluarea activităţii unităţii de învăţământ preuniversitar, concretizată prin furnizarea către cei în drept a rapoartelor de inspecţie. De asemenea, se urmăreşte îmbunătăţirea rezultatelor şcolare prin evaluarea conformităţii funcţionării şi dezvoltării unităţii de învăţământ preuniversitar cu legislaţia învăţământului în vigoare, cu politicile, strategiile şi proiectele naţionale în domeniul educaţiei şi cu nevoile individuale, comunitare, regionale şi naţionale în domeniul educaţiei. Prin aceste inspecţii sunt vizate consilierea şi sprijinirea unităţii de învăţământ preuniversitar şi a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic pentru îmbunătăţirea propriei activităţi”, a declarat Aurelian Sima, inspector şcolar general adjunct la ISJ Timiş.

Printre unităţile de învăţământ verificate se numără şi şcoli din Lugoj şi împrejurimi. „Nu am finalizat încă lista, dar cu siguranţă vor fi inspecţii şi în şcolile din municipiul Lugoj şi zona acestuia. E suficient să ne gândim la rezultatele de la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat care au fost dezastruoase în unele unităţi şcolare”, a mai adăugat Aurelian Sima.

În urma acestor inspectii se vor formula îndrumări pentru remedierea situaţiilor constatate, după care va urma o nouă inspecţie, de verificare a modului în care au fost puse în practică aceste indicaţii şi a rezolvării problemelor constatate. Anul trecut, toate unităţile de învăţământ au reuşit să-şi rezolve cu bine problemele şi au trecut inspecţia de verificare.

După o lungă perioadă de timp, Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” a fost prima unitate de învăţământ din Lugoj în care s-a desfăşurat o inspecţie generală în anul şcolar 2012-2013. Aici nu au fost descoperite probleme grave, ci mici carenţe în derularea activităţii unităţii de învăţământ, s-a întocmit un plan remedial şi Inspectoratul Şcolar a monitorizat corectarea acelor carenţe.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE