Ultima oră

Infractorii Lugojului de altădată! Evadări spectaculoase şi urmăriri cu furci şi topoare

O categorie aparte de răufăcători care terorizau Lugojul la începutul anilor 1800 erau cei evadaţi din închisorile judeţului. Aceştia erau mult mai cruzi şi mai neiertători, pentru că nu se mai puteau aştepta la clemenţă sau graţieri din partea autorităţilor.

Pentru ei, evadarea însemna o luptă pe viaţă şi pe moarte cu urmăritorii, încheiată adesea cu pedeapsa capitală – care era ori ştreang, ori decapitare, ori tragere pe roată. De cealaltă parte, forţele de ordine erau la fel de dure, pentru că multe evadări se făceau după uciderea paznicilor.

Interesantă este însă reacţia lugojenilor din acele vremuri, care nu se fereau să urmărească, cu furci şi topoare, bandiţii evadaţi. Cronica lui Ioan Boroş abundă în astfel de episoade sângeroase. Boroş pune în legătură înmulţirea nelegiuirilor cu declinul economiei unui Imperiu slăbit de războaiele contra lui Napoleon Bonaparte.

Multe grozăvii erau făcute de deţinuţi

În dreptul zilei de 19 septembrie 1800, Ioan Boroş, cronicarul Lugojului, notează: “în grădina judeţeană ce era după grădina minoriţilor la capătul str. Caransebeşului, doi robi cari lucrau la acea grădină, pe argatul judeţean care îi păzea l-au omorât în faţa soţiei lui. Soţia nu a putut striga după ajutor, pentru că captivii pe ea au legat-o de mâini şi de picioare, iară gura au umplut-o cu pământ, aşezând-o cu faţa la pământ”.

Captivii şi-au dezlegat obezile de fier, au luat arma paznicului omorât şi au fugit. Când femeia s-a lepădat de pământul din gura sa, evadaţii trecuseră deja Timişul.

Incendiu provocat intenţionat pentru evadare

La 14 aprilie 1804, doi robi deţinuţi la închisoarea judeţeană, dar “aplicaţi în serviciul domestic” (adică aveau permis să lucreze afară) au dat foc grajdurilor, cu gând să evadeze în panica creată.

După ce au muls vacile, au pus jeratic în grajd, însă planul nu le-a izbutit pe deplin: focul a ars mocnit un timp, iar paznicii au avut timp să îşi dea seama ce se petrece, de fapt. Până la urmă, după trei zile, fugarii au fost prinşi, dar lucrurile iau abia cum o turnură tragică.

“S-a întâmplat ca păzitorului să-i curgă sânge din nas şi cu capul s-a proptit de zidul casei. Robii care lucrau, sub pretest să dea ajutor paznicului, s-au dus la el, când apoi unul cu aşa putere l-a lovit cu lopata în spate încât a căzut la pământ. Trei robi s-au înţeles ca pe păzitor să-l omoare, al patrulea însă i-au desfăcut, aşa că nu l-au omorât. Atunci, dela păzitor au luat arma, gura aceluia fu umplută cu pământ şi l-a legat cu o cârpă ca să nu poată striga după ajutor. Tot aşa au făcut cu o fetiţă de 12 ani care era în grădină”, notează cronicarul Boroş.

Lugojenii au pornit cu furci şi topoare după fugari

Evadaţii au fugit, trecând Timişul, spre Biserica “Sfântul Donat” din Dealul Viilor.

Însă paznicul, frecându-şi gura de pământ, şi-a scos căluşul şi a început să strige după ajutor. După ce l-au dezlegat, lugojenii au pornit cu furci şi topoare după evadaţi. În fuga lor, răufăcătorii nu au cedat. Având la ei arma paznicului, au împuşcat un urmăritor în cap, iar pe altul în trup.

Dar asta nu a descurajat urmăritorii, dimpotrivă. “Oamenii întăriţi de mânie şi cu mai mare furoare au alergat după ei”.

Pe primul prins, l-au împuşcat mortal, iar pe următorii doi, i-au tăiat cu topoarele. Al patrulea, care nu a opus rezistenţă, a fost “bătut până la sânge”.

“A doua zi, cei doi lotri răniţi au fost spânzuraţi, iar celui omorât i s-a tăiat capul şi a fost pus în furci, iar trupul trunchiat a fost rupt în roată. Al patrulea, care n-a fost aşa vinovat, a fost lăsat în viaţă”, descrie Boroş cumplita pedeapsă.

Prinşi şi condamnaţi la moarte

Mulţi ani mai târziu, un alt episod cu evadări care au avut final tragic este relatat de acelaşi cronicar. La 2 aprilie 1821, scrie Boroş, “lotrii închişi în temniţele judeţene, frîngând cătuşele de lanţuri şi spărgând poarta casei judeţene au fugit”. Ca de obicei, se constituie potere “haiduceşti” care sunt trimise după ei.

În 3 noiembrie, nouă nelegiuiţi sunt prinşi şi condamnaţi la moarte. De această dată, canonicul Ioan Boroş ne oferă şi numele lor, notând, oarecum neobişnuit, în dreptul ultimului, că este de religie romano-catolică. Iată numele celor executaţi la Lugoj: George Danciu (20 de ani), Nicolae Nestorovici (25), Ioan Nicola (20), Teodor Robur (45), Nistor Secula (30), Ioan Bălan (20), Paul Topola (30), Andrei Haţegan (20) şi Nicolae Haţegan (20). Evadări mai sunt consemnate şi după această dată, dar sunt mult mai rare şi mult mai repede rezolvate de către autorităţi.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE