Ultima oră

Inconștiență! Primăria a dat în folosință toboganele de la Ștrand, fără ca lucrarea să fie recepționată

MondialFaptul că Ștrandul Municipal a fost deschis pe repede înain­te este dovedit de o nouă ispravă a administrației locale, care la finalul lunii iulie a dat în folosință com­plexul de tobogane. fără ca lucrarea să fie recepționată de la constructor.

Lucru care nu este legal, pentru că nefiind semnată recepția, nu există nici avi­zele care să ofere posi­bili­ta­tea ca acestea să funcțio­neze. Acest fapt a fost sesizat rapid de către cei în cauză, care au pus lacătul pe tobogane fără să anunțe care este motivul pentru care acestea stau în­chise.

Deși a anunțat în pre­să deschiderea toboga­nelor de la Ștrand, primarul Francisc Boldea a inventat o perioadă de probă.

”Cei care au realizat lucrările, o firmă din Con­stanța, mai au termen de execuție până în octombrie. Dar noi am făcut niște probe și probele merg bine. Ur­mea­ză ca să ne trimită hâr­tiile, ca să facem recepția zilele astea. După ce se face recepția putem merge mai departe. Îi ca și când vrei să cumperi o Dacia și te lasă să te plimbi cu ea prin oraș. Noi le-am făcut o adresă și așteptăm să vină, pentru a face recepția. Toboganele vor începe să funcționeze din nou doar după ce vom face recepția”, a declarat Francisc Boldea, care nu a menționat nimic de funcționarea ilegală a acestora.

Mai mult, reprezentanții firmei din Constanța spun că nici nu poate fi vorba de funcționarea toboganelor, mai ales că lucrarea nu a fost predată beneficiarului, proiec­tul fiind încă în deru­lare.

Pe de altă parte și aceștia au o vină pentru că trebuiau să asigure paza obiec­tivului până la prelua­rea acestuia de către bene­ficiar, respectiv Pri­mă­ria Lugoj.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE