Ultima oră

Incendiu de mici proporţii la un depozit de pe strada Herendeştiului, după joaca unor copii

incendiuPompierii lugojeni s-au deplasat marţi, 3 ianuarie, în jurul prânzului, cu două autospeciale, pentru a stinge un mic incendiu izbucnit la fostul depozit de lemne şi cărbuni de pe strada Herendeştiului, dar care putea lua amploare.

incendiuPompierii lugojeni s-au deplasat marţi, 3 ianuarie, în jurul prânzului, cu două autospeciale, pentru a stinge un mic incendiu izbucnit la fostul depozit de lemne şi cărbuni de pe strada Herendeştiului, dar care putea lua amploare. După spusele locuitorilor din zonă, copiii sunt cei care se mai joacă prin depozitul dezafectat.

”Au ars în special deşeuri din mase plastice şi textile. Focul ar fi putu lua amploare dacă nu era stins la timp”, declara mr Cristinel Coneru, locţiitorul comandantului Detaşamentului de Pompieri Lugoj.

Fostul depozit aparţine acum unui italian şi s-a transformat în ultimul timp într-o adevărată groapă de gunoi, motiv pentru care pompierii se tem şi în continuare că ar putea avea probleme în acest loc.

„În special focurile sunt puse de copii, însă sunt suficiente persoane care caută fier vechi şi dau foc la cauciucuri sau alte lucruri din care pot scoate acets metal”, ne-a declarat un locuitor de pe strada Herendeştiului.

{jathumbnail off images=”images/!poze_site/ianuarie_2012/3_ian/incendiu.jpg”}

incend01

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE