Ultima oră

Încă un pas pentru refacerea Urgenţelor. Consilierii se întâlnesc luni în şedinţă extraordinară

spitalConsilierii locali lugojeni se vor întâlni luni, 15 octombrie, special pentru a-şi asuma trecerea din bugetul local a sumelor aprobate într-o hotărâre iniţială.

spitalConsilierii locali lugojeni se vor întâlni luni, 15 octombrie, special pentru a-şi asuma trecerea din bugetul local a sumelor aprobate într-o hotărâre iniţială.

Prin Hotărârea nr. 42 din 30 august 2012, s-a aprobat cofinanţarea de către Consiliul Local al Municipiului Lugoj a proiectului HUROSPITAL – ”Asistenţă medicală în ambulatoriu şi de urgenţă fără frontiere – dezvoltarea asistenţei medicale şi a atitudinii în regiunea Lugoj şi Mako”.

Deşi iniţial s-a alocat din bugetul local contravaloarea în lei a sumei de 37.839,00 Euro, reprezentând 5% din valoarea sumei aprobate pentru spital, mai era nevoie şi de această şedinţă în care Consiliul să-şi dea acordul pentru ca banii să ajungă în vistieria unităţii medicale.

Municipalitatea a câştigat un proiect de finanţare din partea Fondului European de Dezvoltarea Regională pentru reabilitarea Spitalului municipal din Lugoj, în parteneriat cu spitalul din Mako.

S-au solicitat 1.900.000 de euro şi s-a primit aprobare pentru 1.190.000 de euro. Din aceşti bani, cea mai mare sumă – 800.000 de euro – revine spitalului lugojean şi vor fi folosiţi pentru reabilitarea pavilionului central.

Cea mai importantă lucrare prevăzută în acest proiect prevede modificarea totală şi modernizarea Compartimentului de Primire Urgenţe. Acesta se va muta de la subsol la etaj. Va fi construită o rampă de acces pentru ambulanţe, dar şi un triaj pentru cazurile ce se prezintă la urgenţe.

Secţiile de ginecologie şi maternitate vor beneficia la rândul lor de modernizare în urma căreia să rezulte şi saloane mamă-copil.

La etajul superior se doreşte obţinerea unei noi funcţionalităţi a întregului compartiment de chirurgie prin realizarea unei înlănţuiri a serviciilor chirurgicale, traumatologie, ortopedie, urologie, bloc operator şi ATI, iar la subsol se vor muta toate ambulatoriile de specialitate.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE