Ultima oră

Înainte să adorm – o zi nu devine nici măcar o amintire

Ne definim prin amintirile noastre. Dar dacă ne-am trezi brusc fără ele? Dacă am uita dintr-odată cum ne cheamă, cine suntem, de unde venim, pe cine iubim?

Aceste întrebări şi le pune şi scriitoarea Christine Lucas, interpretată de Nicole Kidman, eroina peliculei „Înainte să adorm” (Before I Go To Sleep).

Regizorul Rowan Joffe alege să deschidă filmul cu un close-up extrem al ochiului eroinei – Christine Lucas – un clin d’oeil la coperta originală a romanului (care a fost păstrată şi pentru ediţia românească).

Femeia, de 40 de ani, se trezeşte în fiecare zi într-un dormitor străin, în pat cu un bărbat pe nume Ben pe care nu-l recunoaşte şi mai bătrână cu 20 ani decât îşi amintește, întrucât mintea ei suferă de o amnezie psihogenă atipică în urma unui accident și nu mai poate stoca memorii noi.

Ea poate reţine evenimentele zilei în curs, dar după ce adoarme creierul i se resetează și şterge orice amintire din ziua precedentă.

În ciuda faptului că are un soţ (Ben), care îi relatează zilnic despre căsnicia şi fiul lor (despre care spune că a murit în Afganistan), despre presupusul accident prin care a trecut, despre boala care o macină zi de zi, Christine se simte mereu singură şi străină în propria sa casă, în propria ei viaţă.

Într-o zi răspunde la telefon şi după ce are o conversaţie cu doctorul său, Ed Nash, nu ştie ce să mai creadă. Nu ştie în cine să aibă încredere. Noaptea este precum o „moarte temporară” pentru ea, căci dimineaţa mintea ei este ca o tabula rasa : nu-şi mai aminteşte nimic din ziua anterioară, din ultimii ani, crede că este o tânără scriitoare de 27 de ani, care are toată viaţa înainte.

Din fericire, la îndemnul doctorului său neuropsiholog, reîncepe să îşi noteze în jurnal – singurul loc unde amintirile ei mai pot fi găsite – întâmplările de peste zi, înainte să adoarmă şi să le uite, dar nu îi vine să creadă că povestea scrisă acolo este, de fapt, povestea vieţii sale.

Deschide jurnalul şi citeşte: Să nu ai niciodată încredere în Ben.
Cine este, de fapt, Ben şi de ce ar minţi-o pe propria sa soţie în legătură cu trecutul lor împreună? Ce interese ascunse poate avea acesta? În cine să aibă încredere Christine, dacă nu în omul alături de care şi-a petrecut ultimii 20 de ani?

Vizionează trailer-ul:

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE