Ultima oră

Împotriva unui sistem mafiot nu ai decât o şansă: să câştigi!

Claudiu Buciu apreciază rezultatul propriu drept surprinzător de bun, dar este conștient de eșec. Folosește obsesiv cuvântul sistem și lupta împotriva acestuia. Iar la toamnă, îl vom vedea din nou în ringul electoral, cu un singur adversar: PSD.

– Rezultatele acestor a­le­geri sunt o victorie sau o în­frângere pentru can­di­da­tul Claudiu Buciu?
– Pe de o parte este un re­zul­tat surprinzător de bun. 30% din lugojeni au înţeles, a­pre­ciat și urmat programul meu. Pe de altă parte este o mare înfrângere. Lugojul va avea de suferit încă patru ani sub administraţia ma­fio­tă condusă de Boldea și Ba­lint. Este o înfrângere pe care mi-o asum integral pen­tru faptul că nu am reu­şit să ajung cu mesajul meu la fiecare lugojean. Sunt con­vins că dacă toţi lu­go­jenii ar fi citit sau auzit ce am spus în ultimii doi ani, ar fi votat împotriva acestui sistem.
– A fost o luptă fără sorți de izbândă împotriva sis­te­m­ului, termen care a e­xis­tat mereu în discursul dvs?
– Împotriva unui sistem ma­fiot nu ai decât o șansă: să câştigi! Sistemul nu a câş­ti­gat nimic în 5 iunie 2016. Pentru Boldea și Balint era mai bine să plece acasă a­cum. Viitorul lor nu sună bine deloc, și aici nu vor­besc de viitorul electoral. Vom învinge sistemul pen­tru că altfel nu putem duce România mai departe pe un drum bun!
– Cum ați caracteriza cam­pania electorală, a fost una a ideilor, a pro­iec­te­lor, sau principiul a fost mai mult legat de capra vecinului?
– Campania mea a fost fă­cu­tă exclusiv pe baza pro­gra­mu­lui meu. Ceilalţi con­tra­can­didaţi au promis obiec­ti­ve, nu proiecte, nu viziuni, nu dezvoltări pe termen mediu sau lung. Sau nu au promis nimic, ceea ce mi s-a părut mai corect, decât să promiţi marea cu sarea după ce ai fost în administraţie 20 de ani și nu ai făcut nimic. Lugojenii, prin votul lor, au arătat că această campanie s-a dus doar între mine și sis­temul reprezentat de Bol­dea și Balint.
– Legat de întrebarea an­te­rioară, ați fost acuzat, prin ziarul pe care îl de­ți­neți, că ați orchestrat o cam­panie murdară, baza­tă pe atacuri la persoană și familie. Cum co­men­tați?
– E momentul să lămurim un lucru mereu fluturat de sistem. Nu deţin nicio pu­bli­caţie în Lugoj. Colaborez foarte bine cu jurnaliştii de la Cetăţeanul pentru că îi cunosc și apreciez rolul pe care și-l asumă în presa lo­ca­lă. Cu privire la „atacuri”, nu aș prelua termenul fo­lo­sit de Boldea pentru cu­vân­tul „dezvăluiri”. A spune pu­blic cum fura ad­mi­nis­traţia Boldea nu este un a­tac, ci o obligaţie civică pe care mi-am asumat-o și mi-o voi asuma și în viitor. Să nu confundăm „ce nu le con­vine hoţilor din ad­mi­nis­traţie” cu ce „face rău co­mu­nităţii locale”. Atacuri la persoană și familie a utilizat tabăra Boldea împotriva mea și a lui Martinescu. A­coliţii lui mi-au deschis două procese doar pentru a mă intimida. Ambele au mu­rit în fașă, pentru că jus­tiţia ştie cine fură și cine nu.
– Și totuși cum se simte un candidat care a reușit să învingă un partid istoric, pe val, mai ales după ca­pi­ta­lul de simpatie adunat de președintele Iohannis. Vor­bim aici de PNL?
– Aici m-aţi atins într-un punct slab. Sunt foarte ne­mulţumit de rolul pe care-l joacă PNL Lugoj sub con­du­cerea lui Ambruș. Nici Am­bruș nici Boldea nu au în­țeles că partidele sunt con­stituite din membri, iar nu din sclavi. Niciunul nu a înțeles că partidele sunt constituite din oameni care vor ceva pentru comu­ni­tă­ţi­le în care trăiesc. Și au fost am­b­ii trădați pe bună drep­ta­te. Această trădare a pro­priilor membri de partid a dat semnalul principal al că­derii sistemului. Eu nu am învins PNL Lugoj în aceasta campanie, Ambruș a învins PNL Lugoj, a nu ştiu câta oară. E un politician care nu a arătat nimic decât in­com­petență și îngâmfare. Îna­in­te de alegeri spunea că nu voi lua 5%, și iată că astăzi tace în loc să-si dea demisia de onoare.
– Cele aproape 29 de pro­cen­te din dreptul dvs in­clud aici și nemulțumiții ce­lorlalte partide. Cu toa­te acestea tinerii care tre­bu­iau să vă sprijine nu au fost suficienți. Se vor ma­tu­riza ei pentru viitoarele a­legeri?
– E prima oara când tinerii sus­ţin un candidat, indi­fe­rent de convingerile lor po­litice. Vremea politicii de sânge a trecut. Românii se în­torc încet, dar sigur, împotriva sistemului politic actual, în ansamblul său. Tinerii s-au maturizat și po­litic trebuie să găsim doar liderii pe care și ei îi caută și să-i punem în fruntea lor. Și atunci sistemul va cădea.
– Iar privind peste patru ani, pentru că o campanie e­lec­torală pornește ime­diat după alegeri, vă gân­diți să candidați? Sau aș­tep­tați până în ultima cli­pă să vedeți cine vrea Pri­măria?
– Cu siguranţă că voi can­di­da la următoarele alegeri, aici incluzându-le și pe cele parlamentare din toamnă, dar și pe cele locale, care sper să aibă loc cât mai cu­rând la Lugoj. În toamnă mă voi implica exclusiv îm­po­tri­va PSD. Dacă PSD va a­ca­­para din nou Parlamentul, vom asista la asasinarea jus­tiţiei, ceea ce ar distruge Ro­mânia, care tocmai ce a în­ceput să renască.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

3 Comentarii on Împotriva unui sistem mafiot nu ai decât o şansă: să câştigi!

  1. Tarnova Eade // 18 iunie 2016 at 17:55 // Răspunde

    În România avem nevoie de cât mai mulţi JUSTIŢIARI, altfel nu se va schimba nimic! Peste patru mii de LUGOJENI cred în ceea ce afirmă acest tânar şi speră să învingă sistemul! Nu puteţi ignora această realitate. Propuneţi dezbaterea aceea reală la care faceţi referire, dacă aveţi curajul să o faceţi şi… mai învăţaţi să scrieţi corect în limba română! Nu mai faceţi referire la familiile candidaţilor, e o totală lipsă de bun simţ… V-ar conveni să se lege cineva de familia dumneavoastră şi să vă trimită să trăiţi în altă ţară sau… în junglă ?

  2. POATE CA ERATI O SANSA PENTRU ORAS CA SA SCAPAM DE MIZERIA SI GUNOAIELE DIN CARTIERE,PENTRUCA MULTI SUNTEM DISPERATI DE CONDITIILE CARE LE OFERA ACEST PRIMAR FLAMIND DE PUTERE—DOAR LAUDA SI AROGANTA ARE IN CAP

  3. Gogu de la scularie // 16 iunie 2016 at 9:35 // Răspunde

    Asta saracul de el ii in alt film! Auzi… romania a inceput sa renasca! Du-te frate in germania la familie si lasa trancaneala asta ieftina de „justitiar”. Ca tine au fost multi dar incompetenti. Daca folosesti cuvinte mari, nu inseamna ca si ai dreptate. As vrea sa te vad intr-o dezbatere reala cu un contracandidat adevarat. Copile, trezeste-te!

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE