Ultima oră

Ieşim sau nu la iarbă verde de 1 Mai? Află cum va fi vremea zilele următoare

Meteorologii nu au veşti bune pentru următoarele zile, vremea urmând că fie, în continuare, instabilă şi rece. Mai mult, cei care aveau planuri de grătar de 1 Mai vor trebui să-şi caute alternative în intimitatea locuinţelor lor.

Miercuri, vremea va fi în general instabilă. În sud-vestul şi sudul ţării cerul va fi înnorat şi din când în când va ploua, în timp ce în restul zonelor se mai arată puţin şi soarele, ploile se vor semnala local, mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii, în Crişana, Maramureş, Transilvania şi zona de munte. Vorbim mai ales despre averse, cu tunete, fulgere şi rafale de vânt şi nu este exclus să cadă grindina. În aceste condiţii, izolat mai ales la munte, se vor strânge cantităţi de peste 15…20 l/mp. Temperaturile maximă anunţată pentru Lugoj este de 18 grade.

Prima zi a lunii mai vine în vestul ţării cu înnorări temporare şi ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Maximele prognozate sunt de 21 de grade la Lugoj şi Deta şi 22 la Timişoara şi Jimbolia. Minima nopţii va fi de 9 grade Celsius.

Vineri, vremea rămâne în general instabilă. Norii vor acoperi cerul în partea de sud-vest a ţării, dar şi în zonele de deal şi de munte, unde vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În rest se arată şi soarele, din când în când, iar manifestările de instabilitate atmosferică îşi vor face apariţia pe arii restrânse, mai ales după-amiază. Maximele prognozate sunt de 22 de grade la Lugoj şi 23 la Timişoara şi Deta. Noaptea va aduce minime de până la 9 grade.

Şi ultimele două zile ale minivacanţei de 1 mai, dar şi cele de la începutul săptămânii viitoare vin cu ploi pe arii extinse în majoritatea regiunilor, mai ales după-amiaza şi noaptea. Vor fi mai ales averse, însoţite de tunete, fulgere şi unele intensificări ale vântului. Sâmbătă, în Banat, temperaturile maxime urca până la 23 de grade, însă duminică termometrele nu vor arăta mai mult de 13 grade la Timişoara şi 14 la Lugoj.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*