Ultima oră

Ieftin la mare! Lugojenii pot petrece concediul prin programul “Litoralul pentru toți”

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (F.P.T.R.) a dat undă verde programului ”Litoralul pentru Toți”, ediția de toamnă – 2017. Această campanie este destinată familiilor care doresc petrecerea unui sejur pe litoral în extrasezon. Perioada în care se desfășoară programul este 3 mai – 14 iunie și 1 septembrie – 15 octombrie. Durata sejurului este de minim 6 nopți de cazare și participă hoteluri de 2, 3 și 4 stele.

“Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia din primăvară 2017, ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea şi preţuri inferioare acestor plafoane tarifare. Sejurul minim este de 6 nopţi, dar se pot valorifica şi sejururi mai mari de 6 nopţi. Pentru prestatorii care oferă servicii de cazare cu mic dejun sau all inclusive, valoarea mesei va fi stabilită de fiecare prestator în parte. Sejururile achitate nu sunt transmisibile şi nu se permite restituirea sumelor plătite decât în condiţiile legii. Oferta va fi valorificată numai prin agenţiile de turism, relaţia contractuală realizându-se între agenţie şi turist, respectiv între hotel şi agenţie. Referitor la tarifele practicate, menţionăm că FPTR propune păstrarea tarifelor de la ediţia precedentă, precum şi diferenţierea pe fiecare categorie de clasificare şi între staţiunile din nordul şi sudul litoralului”, se arată în comunicatul F.P.T.R.

În Staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai și Vama Veche, tarifele maximale pentru această ediţie pornesc de la 159 lei de persoană pentru un hotel de o stea, fără mic dejun, şi ajung la 469 lei pentru un hotel de 5 stele cu mic dejun. Pentru zona Mamaia, Constanţa, Eforie – tarifele maximale de persoană,  pentru această ediţie la un sejur de 6 nopţi ajung până la 205 lei la hotel de o stea, fără mic dejun, 235 lei  la hotel două stele, fără mic dejun, 265 lei la hotel trei stele, fără mic dejun, 315 lei la hotel două stele  cu mic dejun, 425 lei la hotel trei stele  cu mic dejun, 485 lei la hotel patru stele, cu mic dejun și 605 lei la hotel de cinci stele, cu mic dejun.

Taxele locale se achită separat, de către turist, la recepţia hotelului. Sistemul de vânzare a programului “Litoralul pentru toţi” este primul venit, primul servit.

Casian Mărgineanțu

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE