Ultima oră

Harnicii pensionari! Peste 300 de persoane au plătit impozitul încă din prima zi

MondialPrima zi de de plată a taxelor și impozitelor, miercuri, 10 ianuarie, a adus sute de persoane în fața ghișeelor din cadrul Primăriei Lugoj. În jurul orei 11, peste 300 de contribuabili își plătiseră deja dările la bugetul local, cei mai harnici dovedindu-se a fi pensionarii.

”În fiecare an venim în prima, a doua zi. La noi pensionarii, banii trebuie împărțiți, astfel încât când tragi linie să îți ajungă pentru toate nevoile”, a spus J.H., una dintre primele persoane ce așteptau să își achite taxele.

Pentru plata cu anticipație a impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport datorate pe întregul an, până la primul termen, 31 martie, se acordă o bonificație de  zece la sută, astfel că mulți lugojeni au ales să își achite datoriile la timp tocmai pentru a beneficia de această reducere.  

”Începând din data de 10 ianuarie, persoanele fizice și juridice își pot achita impozitul aferent anului în curs, iar pentru anul 2018 primul termen de plată este 31 martie și al doilea este 30 septembrie, incusiv. În evidențele Serviciului Impozite și Taxe figurează 35.383 de persoane fizice și 1.931 persoane juridice care dețin proprietăți”, a declarat Angela Rus, purtătorul de cuvânt al Primăriei Lugoj.

Taxa pentru clădirile și terenurile proprietate publică sau private a statului, cele concesionate, închiriate, date în folosință sau administrare, se plătește lunar, până în data de 25 a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului.   

Contribuabilii pot plăti taxele la ghişeele din cadrul Primăriei Lugoj, de luni până vineri, între orele 08:30-16:30, excepţie făcând ziua de miercuri când casieria lucrează cu program prelungit, până la ora 18:30, ori on-line, prin plata cu cardul, după crearea unui cont pe adresa www.ghiseul.ro.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE