Ultima oră

Haos la Poştă în zona Lugoj- Făget: “Prioritatea sunt pensiile, pentru restul nu mai garantăm”

postas1 56389300Restructurarea Companiei Naţionale Poşta Română pare a fi făcută fără a ţine seama de consecinţele asupra oamenilor de rând. Primii afectaţi sunt, ca de obicei, pensionarii, persoanele cu handicap şi locuitorii satelor.

Mondial

postas1 56389300Restructurarea Companiei Naţionale Poşta Română pare a fi făcută fără a ţine seama de consecinţele asupra oamenilor de rând. Primii afectaţi sunt, ca de obicei, pensionarii, persoanele cu handicap şi locuitorii satelor.

În jurul Lugojului, la ora actuală, până la organizarea unui concurs care să mai astupe “găurile” din sistem, 11 localităţi au rămas fără factor poştal. Salariul foarte mic oferit (60% din cel minim pe economie, adică vreo 500 de lei), transformarea propriei case în oficiu poştal, cu cheltuieli aferente precum curent, telefon etc. nu încurajează oamenii să se prezinte la un astfel de concurs.

Cei mai afectaţi sunt cei care plătesc facturile venite în plic

Cei mai afectaţi sunt cei care trebuie să plătească facturile în forma tradiţională, adică după ce le-au primit în plic, în cutia poştală de acasă. “Luna asta şi luna viitoare vor fi probleme cu aceste facturi. Chiar şi în varianta ideală în care ne-am acoperi toate posturile în urma concursului organizat marţi pentru zona Timişoara şi miercuri pentru zona Lugoj şi Deta, tot ar mai fi probleme timp de o lună, până factorii respectivi învaţă şi îşi intră în atribuţii”, ne-a declarat Ambrozie Barna, lider sindical al Sindicatului lucrătorilor poştali din judeţul Timiş.

Barna s-a aflat în cursul zilei de marţi, 22 octombrie, la Lugoj, pentru a încerca reorganizarea factorilor din Lugoj care să acopere, pe rând, satele din jur rămase descoperite. “Sunt patru oameni de la OPRM care vor acoperi zona, începând cu Tapia şi Măguri, Armădia, Şanoviţa, Hisiaş, Bodo, Târgovişte, Curtea şi Homojdia”, precizează Barna.

El spune că, în aceste condiţii speciale, prioritatea numărul unu este să aducă pensiile la uşa oamenilor, iar livrarea facturilor de electrictate, bănci, telefonie etc. va fi inevitabil perturbată. “Prioritatea sunt pensiile, iar pentru restul nu mai garantăm că le putem aduce la timp, în această perioadă de două luni. Sunt sume de bani de care aceşti oameni depind foarte mult. Fie că e vorba de pensii de vârstă, de boală sau de handicap, pentru persoane care se deplasează greu de acasă, ele trebuie duse oamenilor la timp”, spune Barna. Desigur, există mereu varianta plăţii cu mijloace electronice, însă acestea sunt prea puţin la îndemâna oamenilor în vârstă din mediul rural. Şi dacă ar fi, aceştia ar trebui să înveţe să folosească un computer, ceea ce, la o anumită etate, cere un efort mai mare.

Au apărut şi demisiile

Cel mai grav este că restructurarea Poştei Române merge în paralel cu restructurarea unor companii ca Enel sau RomTelecom, unde orice problemă nu mai e rezolvată la ghişeu, ci prin apeluri telefonice direcţionate de robot.

“Există cazuri fericite, cum ar fi cel de la Curtea, unde fosta poştăriţă a continuat să ducă pensiile, scrisorile şi ziarele, spunând că oamenii o cunosc de atâţia ani şi nu poate să-i lase fără corespondenţă. Dar mai avem şi cazuri nefericite – la Tomeşti angajatele care erau pe post şi-au dat demisia, motivînd că e un volum prea mare de muncă faţă de plată. Vă daţi seama ce înseamnă să organizăm încă un concurs”, spune liderul sindical, conştient de faptul că astfel de demisii se pot repeta şi în alte părţi.

„Există un contract pe care Poşta trebuie să îl respecte”

Pe de altă parte, reprezentanţii companiilor spun că au semnate contracte cu distribuitorii astfel încât să fie asiguraţi că facturile ajung la timp. Unul dintre aceştia este compania Enel. “Enel Energie are ca partener contractual pentru distribuirea corespondenţei simple, inclusiv facturile de energie electrică, societatea comercială Inform Lykos. Acest furnizor de servicii este în asociere cu Compania Naţională Poşta Română, pentru asigurarea serviciilor poştale. Există un contract pe care Poşta trebuie să-l respecte”, ne-a declarat dl. Bogdan Micu, purtător de cuvânt al Enel Banat.

Micu se bazează pe reţeaua alternativă de parteneri prin care se pot încasa afacturile. “Enel pune la dispozitia clienţilor săi cea mai mare şi diversificată reţea de parteneri de încasare. Prezenţa acestor parteneri de încasare face plata facturilor Enel mult mai facilă prin existenţa numărului mare de puncte de încasare dar şi prin comisionul zero acordat ca un beneficiu pentru orice plată cu numerar. La nivelul judeţului Timiş, numărul total al locaţiilor partenerilor noştri este de peste 300. Plata în numerar se poate face la ghişeele băncilor CEC Bank, BRD Groupe Societe Generale şi Creditcoop – bănci care au agenţii inclusiv în mediul rural precum şi la terminalele PayPoint şi Payzone – prezente în majoritatea localităţiilor rurale”.

În situaţia specifică a satelor care nu au momentan factori poştali, se poate apela la la punctele de încasare, terminalele PayPoint şi Payzone situate de regulă în locaţiile comercianţilor din localităţile rurale. Aici, plata se poate efectua chiar şi în lipsa unei facturi, doar în baza codului de client.

 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE