Ultima oră

Hai la meci! Duel handbalistic la Sala “Lavinia Miloșovici” între CSM Lugoj și Aranca Sânnicolau Mare

Handbaliștii de la CSM Lugoj, pregătiți de profesorul Dorel Pavel, vor întâlni astăzi 14 noiembrie, pe terenul Sălii sporturilor “Lavinia Miloșovici”, formația Aranca din Sânnicolau Mare.

Meciul contează pentru etapa a cincea a Campionatului Județean de Handbal Timiș. Startul partidei va fi dat la ora 19.30.

“Ne așteptăm la o partidă dificilă, echipa din Sânnicolau Mare este bine pregătită și la fel de puternică ca Unirea Sânnicolau Mare, cealaltă echipă din Campionatul Județean, care a activat ani de zile în Campionatul Ungariei. Vom încerca să ne mobilizăm cât mai bine și să avem o evoluție cât mai pozitivă  în fața unei formații experimentate și cu mulți jucători de valoare. Sperăm să avem și o susținere importantă a iubitorilor handbalului din Lugoj, pe care îi așteptăm la joc”, a spus antrenorul Dorel Pavel.

CSM Lugoj este liderul campionatului, cu două victorii și un egal important cu Unirea Sânnicolau Mare, în etapa a treia, una dintre echipele care aspiră la șefia clasamentului.

Partida din 12 noiembrie, din cadrul etapei a patra, în care gruparea lugojeană trebuia să întâlnească în deplasare HC Giroc, a fost amânată.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE