Ultima oră

Hai la film! Tomb Raider: Începutul

Cea mai recentă poveste din noua serie „Tomb Raider” se va lansa pe marile ecrane în martie 2018 și promite să fie un cocktail amețitor de aventură și mister pe care fanii popularei francize de jocuri video îl așteaptă cu nerăbdare. În noua peliculă, Lara Croft, fiica independentă a unui aventurier foarte excentric ce a dispărut atunci când ea era la vârsta adolescenţei, este o tânără de 21 de ani fără nicio direcție în viață. Lara străbate străzile haotice ale modernei Londre de Est, fiind un curier pe bicicletă ce abia îşi poate plăti chiria.

Este la facultate, dar ajunge foarte rar la cursuri. Hotărâtă să îşi urmeze propria cale, ea refuză să preia frâiele imperiului global al tatălui său, la fel cum refuză cu îndârjire să creadă că el nu mai este. Sfătuită să accepte adevărul şi să meargă mai departe după şapte ani fără el, nici ea nu poate înţelege pe deplin ce o face să îşi dorească atât de mult să desluşească misterul morții tatălui ei.

Acţionând împotriva dorinţei finale a tatălui său, Lara lasă totul în urmă şi pleacă către ultima destinaţie în care ştie că s-a aflat acesta: un mormânt de pe o insulă mitică care s-ar putea afla undeva pe coastele Japoniei. Dar misiunea ei nu va fi una prea uşoară, chiar drumul în sine, până la misterioasa destinaţie, este unul foarte nesigur şi periculos.

Dintr-odată miza devine enormă pentru Lara, care – împotriva tuturor previziunilor și înarmată doar cu o minte agilă, credință oarbă și cu un spirit de neclintit – trebuie să învețe să își depășească limitele pe măsură ce înaintează în călătoria necunoscută. Supraviețuirea sa în această aventură periculoasă va însemna și realizarea ei, obţinând astfel supranumele de „tomb raider”.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

CLOSE
CLOSE