Ultima oră

Hai la Coloract! Cros caritabil pentru o familie cu cinci copii din Lugoj

MondialInițiativele sociale care îmbină distracția cu faptele bune au sosit și la Lugoj. Clubul Interact lansează o invitație la Coloract, un cros caritabil pentru cetățeni de toate vârstele.

Evenimentul va avea loc duminică, 16 iunie, de la ora 10, pe Stadionul Municipal Lugoj, unde sunt așteptați cu mic, cu mare, cât mai mulți lugojeni.

”Obiectivul proiectului este strângerea de donații pentru o familie cu cinci copii sub 12 ani care merg la școală, dar au venituri modeste. Donația minimă este de 10 lei și fiecare participant va primi o brățară”, precizează Raluca Medrea, președinte Club Interact Lugoj.

Crosul caritabil va cuprinde două probe, resectiv fete, cu o distanță de 2 km și băieți, cu 3 km. Participanții sunt rugați să își pregătească tricouri gata să fie colorate. Voia buna și dorința de a ajuta vor fi ilustrate de culorile vii cu care cei înscriși vor fi ”pictați” din cap până în picioare. Este primul eveniment de acest gen în Lugoj și organizatorii se așteaptă să participe un număr cât mai mare de persoane.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.