Ultima oră

Habemus Premier! Sorin Grindeanu este noul prim-ministru

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi decretul privind desemnarea lui Sorin Mihai Grindeanu în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru.

Grindeanu a fost cea de-a doua propunere a coaliției PSD-ALDE pentru această titulatură, după o întrunire fulger în cadrul unui Comitet Executiv Național care a avut loc miercuri, 28 decembrie, ca urmare a deciziei preşedintelui Klaus Iohannis de a respinge propunerea ca Sevil Shhaideh să fie desemnată premier.

Cine este Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu s-a născut la 5 decembrie 1973, la Caransebeș. A absolvit Facultatea de Matematică — Secția Informatică, din cadrul Universității de Vest Timișoara (1992-1997).

După absolvire, a urmat cursuri de specializare: studii aprofundate, specializarea Baze de Date la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Matematică — Secția Informatică (1997-1998); bursa Tempus pe o perioadă de trei luni la Universitatea din Bologna (Italia), în domeniul Statistică socială (1999); specializări în domeniul: Educația adulților la Institut fur Erwchsenenbildung din Frankfurt (Germania), Universidade de Aveiro (Portugalia), Metropolitan Leeds University (Marea Britanie, 2001), potrivit site-ului www.soringrindeanu.ro.

A fost preparator la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie (oct. 1998-oct. 2000); asistent universitar la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie (oct. 2000-dec. 2001); director la Direcția pentru Tineret și Sport a Județului Timiș (nov. 2001-ian. 2004); director general adjunct Delpack Invest SRL (ian. 2005-mart. 2008); director SC Ahm Smartel SRL (mart.-iun. 2008).

A intrat în politică în noiembrie 1996, când a devenit membru al PDSR. Doi ani mai târziu, în octombrie 1998, a devenit vicepreședinte al organizației de tineret a PDSR Timiș, iar în decembrie 2001 — vicepreședinte al Tineretului Social Democrat Timiș. A fost membru în Biroul Executiv Județean al PSD Timiș (din oct. 2002, membru în Consiliul Național al TSD (din nov. 2002) și președinte executiv al Organizației Județene a PSD Timiș (din dec. 2003).

În perioada martie-iunie 2003, a participat la Școala Politică a Tinerilor Social Democrați, organizată de Fundația Friedrich Ebert Timișoara, iar în februarie 2003 — la cea de-a V-a Conferință a Consiliilor de Tineret din Grecia-Salonic.

Este prim-vicepreședinte al Organizației Județene a PSD Timiș și președinte PSD Timișoara (din apr. 2005). La 30 august 2013, Sorin Grindeanu a fost ales secretar general adjunct al PSD.

În perioada 2004-2008, a fost consilier local la Consiliul Local Timișoara.

Din iunie 2008 până în ianuarie 2013, a fost viceprimar al Municipiului Timișoara.

În urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, Sorin Grindeanu a fost ales deputat în circumscripția electorală nr. 37 Timiș, colegiul uninominal nr. 2.

 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE