Ultima oră

Grevă în Primăria Lugoj! Funcționarii publici opresc lucrul timp de o oră

Grevă Primăria Lugoj

Peste 90 de funcționari publici din cadrul Primăriei Lugoj vor fi astăzi timp de o oră în grevă, într-o primă măsură de protest prin care încearcă să obțină norma de hrană, vouchere de vacanță și măriri salariale.

Funcționarii publici vor fi în grevă timp de o oră, între 9 și 10, protestul fiind declanșat de faptul că Guvernul nu a răspuns solicitărilor acestora.

În Timiș va fi grevă în 51 de primării din județ, printre care primăriile din Recaș, Belinț, Coșteiu, Criciova, Mănăștiur și Victor Vlad Delamarina.

La protest se vor alătura și 44 de angajați de la Primăria Lugoj şi 53 de la Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj. În schimb, nu vor participa la grevă funcționarii din Primăria Timișoara.

”Noi nu ne dorim aceste acţiuni de protest, ne cerem scuze cetăţenilor, dar am fost nevoiţi să recurgem la această măsură din cauza guvernanților. Peste 60% din angajaţii din administraţia locală au salariile la nivelul celui minim pe economie, cu ani de vechime în spate, cu experienţa pe care o au. Nu se mai face diferenţa între cei angajaţi cu studii superioare și cei fără studii. Dacă nu se va întâmpla nimic după acţiunea de astăzi, să fim din nou invitaţi la discuţii și să avem o propunere serioasă la revendicările noastre, peste o săptămână, în 12 iulie, vom avea o grevă pe toată durată programului. O să continuăm strângerea de semnături pentru aceasta”, a declarat Tiberiu Negrei, preşedintele Sindicatului Salariaţilor din Primăria Timişoara.

Bugetarii au mai multe revendicări: vor normă de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, nu doar pentru polițiștii locali, vor vouchere de vacanță pentru toți salariații, dar și salarii de bază mai mari cu 25%.

Dacă revendicările nu le vor fi băgate în seamă, bugetarii sunt gata să facă grevă generală timp de o zi. Protestul e programat pe 12 iulie, după care se va trece în 19 iulie la grevă pe termen nelimitat.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE