Greva generală din Primăria Lugoj, fără efect pe plan administrativ
Puțin peste 60 de persoane au fost astăzi în grevă generală la Lugoj, ca măsură de protest în absența unei reacții a grevei de acum o săptămână, când funcționarii publici au oprit lucrul timp de o oră. Principalele revendicări ale sindicaliștilor au fost legate de norma de hrană pentru toți angajații, vouchere de vacanță și măriri salariale.
Conform primarului Francisc Boldea, doar 44 de funcționari din cei 269 câți există în aparatul propriu au semnat pentru greva generală de astăzi, acestora adăugându-li-se alți 19 dintre cei de la DASC.
”Activitatea noastră nu a fost afectată aproape deloc astăzi, sunt mai puțin de 10% dintre funcționari în grevă, altfel că totul a decurs relativ normal. Doar 63 dintre cei 579 de angajați au oprit lucrul ca semn de protest” a declarat Boldea.
Funcționarii publici sunt deciși să continue protestul, iar următoarea dată în calendar este cea de 19 iulie, când există posibilitatea declanșării unei greve generale pe termen nelimitat.
Au fost 130 de functionari in greva