Ultima oră

Grav accident între Lugoj şi Timişoara. O cisternă a intrat frontal într-un autocar cu 39 de călători

accident 13Opt echipaje de la Ambulanţă şi SMURD au fost solicitate, în jurul prânzului, la un accident care a avut loc pe DN6 între localităţile Iosifălău şi Chizătău.

Mondial

accident 13Opt echipaje de la Ambulanţă şi SMURD au fost solicitate, în jurul prânzului, la un accident care a avut loc pe DN6 între localităţile Iosifălău şi Chizătău.

O basculantă care venea dinspre Timişoara înspre Lugoj a vrut să vireze la un moment dat la dreapta pe un drum de piatră.

În spatele acesteia veneau două maşini mici şi o cisternă încărcată cu motorină. Basculanta şi cele două maşini mici au încetinit, însă cisterna, care după declaraţiile martorilor avea viteză mare, nu a reuşit să frâneze la timp şi a intrat în impact cu ultima maşină din coloană, apoi a ajuns pe contrasens de unde venea un autocar cu 39 de călători, care mergeau în Italia.

În urma impactului frontal, cel mai grav au fost răniţi şoferul cisternei, cel al autocarului şi colegul acestuia care a rămas încarcerat pe scaunul din dreapta. Doar câţiva călători au suferit răni mai grave, restul până la 15 – uşoare.

Cel mai norocos a fost al treilea şofer de rezervă care dormea în compartimentul de odihnă al autocarului. „De la Bucureşti veneam şi mergeam în Italia. Eu am condus până la Lugoj, apoi am intrat la somn”, ne-a declarat acesta.

Un alt caz norocos este al unei familii cu copil care stătea pe primele locuri ale autocarului. „Mătuşa cu fetiţa mea stăteau în spatele şoferului, iar soţia pe primul scaun din dreapta. Când au văzut că impactul este inevitabil, mătuşa a luat fetiţa în braţe şi au scăpat destul de uşor. Soţia mea e cam spartă la faţă, dar e bine şi ea, Doamne ajută. Când m-au sunat am crezut că înnebunesc, am mânat de am ajuns înaintea salvărilor”, ne-a declarat tatăl familiei din Lugoj.

O altă mătuşă îşi ducea nepotul surdo-mut la mama sa în Italia. „Ne-am urcat în Lugoj şi am vrut să-l duc pe el la mama lui. Nu s-au văzut de nu ştiu când. Şi parcă n-am vrut să mă urc astăzi în autocar, am avut o presimţire rea. Doamne ajută că nu am păţit nimic. Noi eram pe ultimele locuri şi la izbitură ne-a aruncat peste scaunele din faţă. Telefonul mobil nu mi-l mai găsesc deloc, cred că ne sună de acasă să vadă de noi”, spune lugojeanca.

Poliţiştii au început cercetările în acest caz. Circulaţia a fost paralizată ore în şir, iar coloana de maşini se întindea într-una din direcţii până la ieşirea din Chizătău spre Lugoj.

accident 01

accident 02

accident 03

accident 04

accident 05

accident 07

accident 08

accident 10

accident 12

accident 14

accident 15

accident 16

accident 17

accident 18

accident 19

accident 20

accident 22

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE