Ultima oră

Gimnaștii CSȘ Lugoj au dominat Campionatului Național Școlar! 23 de medalii obținute de sportivii lugojeni

Gimnaștii CSȘ Lugoj au obținut din nou rezultate excelente în cadrul Campionatului Național Școlar, care a avut loc în perioada 4-7 aprilie la Buzău.

Gimnaștii lugojeni s-au întors acasă cu un total de 23 de medalii, dintre care 14 de aur, 7 de argint și 2 de bronz. Remarcabil este rezultatul echipei de juniori II, care pentru al patrulea an consecutiv reușește să câștige titlul național al categoriei. Sportivii ce au adus aurul pe echipe au fost Răzvan Miklos, Patrick Voichescu și Norbert Marcu.

Pe podium au mai urcat Flavius Borca (Loc I – cal, Loc II – sol, inele, Loc III – individual compus, sărituri) în cadrul categoriei juniori III, nivel 2; Norbert Marcu (Loc I – sol, cal, Loc II – individual compus, inele) la categoria juniori II, nivel 3; Rafael Szabo (Loc I – individual compus, cal, inele, sărituri, Loc II – paralele, bară) la juniori I, categoria 5 și Lorenzo Pecie (Loc I – individual compus, sol, cal, inele, sărituri, bară, Loc II – paralele) la categoria seniori, nivel 6.

Adrian Meleancă, unul dintre antrenorii sportivilor a declarat: ”A fost un concurs extrem de greu, cu o concurență foarte mare. Sportivii s-au comportat foarte bine, reușind încă o dată să demonstrăm că suntem un club puternic și chiar dacă în acest an am pierdut mai mulți sportivi valoroși, ei terminând junioratul, am demonstrat că avem continuitate. Vreau să felicit sportivii pentru munca depusă în această perioadă, să mulțumesc părinților pentru implicarea de care au dat dovadă. Totodată sunt foarte bucuros că am reușit din nou să câștigam titlul național pe echipe, acesta fiind al 4-lea an consecutiv când urcam pe prima treaptă a podiumului, în aceeași componență”.

Rafael Szabo și-a demonstrat din nou valoarea, urmând să fie sportivul numărul 1 al echipei naționale de juniori, în vederea participării la Festivalul Olimpic de Tineret European, programat în luna iulie 2017, la Gyor, în Ungaria.

De pregătirea sportivilor s-au ocupat și profesorii Aurel Munteanu și Ioan Bulacu.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE